Coronavirus. 217 infecții noi și 6 decese, în Olt. Recor de decese și cazuri grave, la nivel național

coronavirus 1Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 217 de infecții noi cu coronavirus înregistrate în județ. De la începutul pandemiei bilanțul total al acestora a ajuns la 18.623 de cazuri de coronavirus.

Rata de infectare la nivelul judeţului a ajuns la 5,47 cazuri la mia de locuitori. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi și sunt internați în spitale, în ultimele 24 de ore, 46 de persoane au fost reconfirmate pozitiv cu noul Coronavirus.
Oltul figurează pe lista judeţelor care raportează decese.

Numărul infectărilor noi se menține extrem de ridicat

România înregistrează, vineri, un nou record în privința deceselor provocate de noul coronavirus. Au fost raportate 385 de decese, din care 357 s-au produs în ultimele 24 de ore, iar alte 28 sunt decese anterioare, produse în ultimele luni, dar neraportate.

Până vineri, 8 octombrie, în România au fost înregistrate 1.332.221 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 3.407 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.164.547 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 13.854 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

 

Record de decese și de pacienți în stare gravă, în ultimele 24 de ore

Până vineri, 38.927 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

De joi până vineri, au fost raportate de către INSP 385 de decese (184 bărbați și 201 femei), dintre care 28 de decese sunt anterioare intervalului de referință. Este vorba despre pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

364 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 17 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 357 de decese.

Din totalul de 385 de pacienți decedați, 352 erau nevaccinați și 33 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 38 și 86 de ani. Dintre pacienții decedați vaccinați, 32 prezentau comorbidități și unul nu prezenta comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 15.467. Dintre acestea, 1.561 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 424 sunt minori, 401 fiind internați în secții și 23 la ATI.

Pin It