Focar de pestă porcină la Negreni. 11.400 de porci vor fi sacrificați

porciDirecția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt a transmis luni, 29 aprilie 2024, că s-a confirmat un focar de pestă porcină africană la porcii dintr-o exploataţie comercială din Negreni.

La ferma de porci din localitatea olteană ar urma să fie uciși nu mai puțin de peste 11.400 de suine.

„În data de 25 aprilie 2024, la Prefectură s-a întrunit Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt și a fost aprobat Planul de măsuri privind combaterea pestei porcine africane în exploatația comercială de porci din localitatea Negreni, oraș Scornicești, județul Olt, unde aplică măsura eliminării tuturor porcilor, respectiv un efectiv de 11.425 capete suine, în conformitate cu prevederile legislației sanitare veterinare în vigoare. Carcasele porcilor morți sau uciși și toate materialele din incinta exploatației vor fi distruse sub supraveghere oficială, în conformitate cu prevederile legale”, se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.

În urma confirmării focarului de pestă porcină de la exploatația comercială din Negreni a fost delimitată și o zonă de supraveghere.

„Zona de protecție cuprinde următoarele localități: Scornicești – Negreni, Chițeasca, Piscani, Mărgineni – Slobozia. Include, de asemenea, Fondul de Vânătoare 11 Potcoava și Fondul de Vânătoare 8 Scornicești. Delimitarea zonei de supraveghere pentru pestă porcină africană include localitățile: Scornicești – Șuica, Mogoșești, Rusciori, Constantinești, Teiuș, Bircii, Jitaru, Mărgineni – Slobozia, Mihăilești – Popești, Potcoava – potcoava – Fălcoieni, Trufinești, Optași Măgura, Sârbii Măgura – Vitănești, Colonești – guești, Mărunței, Bătăreni, Năvârgeni, Tătulești. Include Fondul de Vânătoare 10 Optași, Fondul de Vânătoare 7 Priseaca, Fondul de Vânătoare 12 Bălteni și Fondul de Vânătoare 9 Tătulești. De asemenea, include și două exploatații comerciale de suine din localitatea Constantinești”, a aăugat reprezentantul instituției.

Sursa citată mai spune că este interzisă comercializarea, înstrăinarea sau mișcarea sub orice formă a porcilor vii, a cărnii și produselor din carne de porc provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului pestei porcine africane. Se mențin restricțiile în ceea ce privește organizarea aglomerărilor de animale vii în scopul comercializării acestora – interdicție de funcționare a târgurilor de animale vii.

Pin It