Drumul Expres Craiova-Pitești: Stadiul lucrărilor pe lotul 3 a ajuns la 63%

lucrari tronson 3 DEx12Regionala de Drumuri Craiova anunță că lotul al Drumului Expres Craiova - Pitești a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 63%. Tronsonul de drum ar putea fi deschis circulației în toamna acestui an.

Drumul Expres Craiova - Pitești este unul foarte important pentru infrastructura rutieră din România și, mai ales, pentru uzina Ford de la Craiova.

Lotul 3 al așa numitei Autostrăzi Ford, cu o lungime de 32 de kilometri, a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 63%. Tronsonul se întinde de la Slatina la Colonești și ar putea fi deschis circulației în toamna acestui an. Termenul inițial era luna ianuarie 2024.

„Antreprenorul Tronsonului 3 Valea Mare – Colonești, al DEx 12, Craiova – Pitești, lucrează în această perioadă cu peste 200 de angajați pe acest tronson, chiar dacă nu se poate intra pe tot sectorul să se execute lucrări la terasamente, din cauza terenului încă ud, acolo unde are acces acesta execută mai multe tipuri de lucrări, ca de exemplu: îmbunătățire a terenului de fundare, șanțuri și rigole, ziduri de sprijin din gabioane de piatră, lucrări executate manual, relocare utilități, instalare rețele electrice și ITS”, transmite DRDP Craiova.

Sursa citată mai arată că structurile sunt finalizate, urmează finalizarea rampelor de acces pe poduri, iar dacă vremea va permite, este posibil ca în perioada imediat următoare să vedem pe șantier echipele de asfaltare.

În ceea ce privește lotul 4, Colonești - Pitești, cu o lungime de 32 de kilometri, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 10%. Constructorii estimează că această porțiune va fi gata la jumătatea anului viitor.

Lungimea Tronsonului 3 al Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești este de ​​​31,75 kilometri (km), de la km 57+550 până la km 89+300, executant al lucrărilor fiind Asocierea SA & PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – SC Consitrans SRL.

Tronsonul 1 din drumul expres Craiova-Pitești așteaptă un alt constructor

Lucrările pe tronsonul 1 din drumul expres Craiova- Pitești nu au fost reluate, nici după două luni de când firma italiană care a început aici lucrările a plecat din șantier.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a reziliat contractul cu italienii și acum caută un alt constructor pentru a relua lucrările, care sunt finalizate în proporție de doar 43 la sută.

Lucrările au început încă din 2019 pe acest tronson și ar fi trebuit să fie finalizate la sfârșitul anului trecut, dar sunt departe de a fi finalizate.

 

De la Pitești la Constanța pe autostradă

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu estimează că până la finalul acestui an va fi dată în circulație Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud).

„Pe A0 Sud vom putea circula la finalul acestui an. Asta înseamnă că vii pe autostradă de la Pitești și te duci până la Constanța doar pe autostradă”, a spus ministrul Transporturilor în cadrul unui interviu la Marius Tucă Show, transmis live pe gândul.ro.

Lotul 1 Glina – Vidra (16,93 km) și lotul 2 Vidra – Bragadiru (16,3 km) din A0 Sud sunt construite de turcii de la Alarko. Acestea sunt realizate în proporție de circa 54%, respectiv 70%, potrivit celor mai recente date publice de pe site-ul Companiei de Drumuri.

Lotul 3 Bragadiru – Joița (17,96 km) este construit de Aktor și a ajuns la un stadiu fizic de 25,50%. Foto: captură youtube

Pin It