Zeci de amenzi aplicate celor care nu au purtat masca de protecție

control politiePolițiștii au desfășurat o serie de acțiuni pentru combaterea infectării cu virusul Sars-CoV-2, în ultimele 24 de ore, pe raza județului Olt. Oamenii legii au legitimat aproximativ 2.000 de persoane și au aplicat câteva zeci de amenzi celor care nu au purtat masca de protecție.

Forțele de ordine au verificat zonele aglomerate, operatori economici, centrele comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii coronavirusului.

Aproximativ 150 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au controlat 45 de societăți comerciale, precum şi 47 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 2.000 de persoane. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 1.500 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

În Slatina și Caracal, joi seară, în intervalul orar 20:00 – 22:00, polițiștii au intensificat activitățile de informare și de verificare a respectării măsurilor de prevenire și combatere COVID-19, având în vedere noile măsuri instituite.

 

Autoritățile reamintesc faptul că, în municipiul Slatina (incidență cumulată la 14 zile, 10,57/1.000 de locuitori):

  • se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00 – 05:00, cu excepția persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;
  • se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 05:00 – 22:00.

 
 

În municipiul Caracal (incidență cumulată la 14 zile 7,71/1000 de locuitori, vineri n.r.):

  • se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 20:00 – 05:00, cu excepția persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;
  • se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 05:00 – 22:00.
  • Pentru verificarea motivelor de deplasare, persoanele sunt obligate să prezinte, la cerere, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Oamenii legii mai fac precizarea că în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise. Totodată, pentru localitățile în care incidența este mai mică de 6/1.000 de locuitori, portul măştii de protecţie este în continuare obligatoriu în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun.

 
Pin It