VIDEO Cine sunt românii care au murit în accidentul cumplit din Italia

accident autocar venetiaPatru români se află printre victimele accidentului cumplit care a avut loc în Italia, în apropiere de Veneția. Cei 4 conaționali se aflau, din păcate, în autocarul care a căzut în gol de un pod, după care a luat foc.

Prefectul Veneției, Michele di Bari, a anunțat că au fost identificate toate victimele accidentului de autocar.

Printre victime se numără și familia Orgrezeanu, formată din Aurora Maria (8 ani), Georgiana Elena (13 ani), Mihaela Loredana (42 de ani) și Mircea Gabriel (45 de ani).

De asemenea, 9 ucraineni au fost identificați, printre care Liubov Shyshkarova, în vârstă de 30 de ani, perechile Iryna Pashenko și Yuliia Niemova, Vasil Lomakyn, în vârstă de 70 de ani, Tetiana Beskorainova, născută în vârstă de 65 de ani, Anastasia Morozova în vârstă de 12 ani, Daria Lomakina (10 ani), Dmytro Sierov (23 de ani) și Serhii Beskorovainov (70 de ani).

În tragicul accident au murit și 3 germani, printre care și un tânăr de 28 de ani, Siddarta Jonathan Grasse; Anne Eleen Berger (22 de ani) și Charlotte Nima Frommherz, de doar un an.

Doi adulți și cele două fiice ale lor, în vârstă de 8 și 13 ani.

Corriere della Sera a publicat lista tuturor victimelor tragediei.

Aurora Maria, născută în 2015 și Georgiana Elena, născută în 2010, au sfârșit alături de părinții lor: Mihaela Loredana, născută în 1981 și Mircea Gabriel, născut în 1978.

Miercuri seara, Ministerul de Externe a anunțat că în teribilul accident de autocar care s-a petrecut pe 3 octombrie, la Mestre, în apropiere de Veneția, sunt și patru victime cetățeni români.

"Urmare a demersurilor întreprinse, permanent, în cursul nopții de 3 spre 4 octombrie 2023, cât și pe parcursul zilei de astăzi de către Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Trieste, MAE precizează faptul că printre victimele accidentului rutier se află și patru cetățeni români.

MAE subliniază că procedura de identificare a tuturor victimelor s-a efectuat cu dificultate, având în vedere circumstanțele producerii accidentului și gravitatea acestuia.

Totodată, MAE informează că echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Trieste s-a deplasat și la unitatea medicală unde au fost transportate trupurile neînsuflețite pentru a intra în legătură cu membrii de familie, în vederea acordării asistenței consulare specifice în astfel de situații.

Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Trieste continuă dialogul cu autoritățile locale și vor acorda întregul sprijin, în limita competențelor, în vederea repatrierii trupurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces".

Cum s-a produs accidentul devastator din Italia, soldat cu 21 de morți. Cine era șoferul autocarului

Tragedia uriașă care a lovit Italia marți seară, soldată cu 21 de morți, s-ar fi putut produce din cauza unor probleme de sănătate ale șoferului de autocar. Presa italiană spune că este posibil ca acestuia să i se fi făcut rău la volan, având în vedere că nu sunt urme de frânare pe șosea.

Tragedia s-a produs marți seară, în jurul orei 20.00, ora locală. Autocarul în care se aflau zeci de persoane a căzut în gol pe șinele de cale ferată de sub pod, și a luat foc în urma impactului. Drept urmare, o parte dintre trupurile celor care au pierit în accident au fost carbonizate.

Deocamdată, nu se cunosc împrejurările exacte în care s-a produs tragedia. Nu se știe clar de ce a ieşit autocarul de pe șosea pe pasajul suprateran Vempa, și a rupt parapetul de protecţie înainte de a plonja în gol.

Șoferul autocarului, un bărbat în vârstă de 40 de ani, angajat al unei companii naționale din Italia, a murit și el în accident. El avea experiență în domeniul transporturilor. Presa italiană spune că este posibil să i se fi făcut rău la volan, având în vedere că nu sunt urme de frână pe șosea, anunță stirileprotv.ro

Sursa: adevarul.ro

 

Pin It