142 de pompieri români vor pleca într-o nouă misiune de stingere a incendiilor în Grecia

masini pompieri142 de pompieri români vor pleca vineri într-o nouă misiune în Grecia. De această dată ei vor acționa 10 zile în provincia Atica de lângă Atena.

masini pompieri ajutor pentru greciaÎn noua misiune vor participa pompieri care au luptat cu flăcările și pe insula Evia. Ei vor pleca cu 28 de autovehicule.

„Cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență, un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure va fi dislocat în Grecia pentru a putea sprijini salvatorii eleni în zonele puternic afectate de incendii. Astfel acest modul este format din 142 pompieri salvatori din IGSU și 15 unități subordonate acestuia cu 28 de autospeciale: opt autospeciale de stingere incendii de pădure, două cisterne, un centru de comandă, două containere Multirisc, șapte autospeciale de primă intervenție și comandă, două microbuze, un autocar și alte mijloace de sprijin logistic incluzând o dronă”, se arată într-un comunicat al IGSU. Foto: IGSU

Lăudați în presa din Grecia: „Sunt de pe altă planetă. Folosesc drone, sunt organizați și au reflexe uimitoare”

 
Pin It