Șefa INSP: Masca, obligatorie pentru copii doar în recreație

structura an scolar 2020 2021Simona Pârvu, directorul Institutului Național de Sănătate Publică, susține că recomandarea oficială pe care INSP a transmis-o Ministerului Sănătății pentru ghidul sanitar ce va fi transmis școlilor, prevede ca masca de protecție să fie obligatorie pentru copii doar în timpul recreației.

În timpul orelor de curs sunt obligați doar profesorii să poarte mască. De asemenea, Pârvu a declarat pentru Edupedu.ro că la 3 cazuri de infectare în clase diferite școala se închide.

„Noi am formulat niște recomandări pe care le-am transmis mai departe (în Ministerul Sănătății – n.red.). Printre acestea se numără distanțarea de un metru între bănci, purtarea măștii în recreație, dar nu și în timpul pe care îl petrec copiii în clasă. Decizia privind numărul de copii care revine la școală va fi luată de fiecare unitate de învățământ în parte, în funcție de numărul de elevi, de spațiu, de personalul didactic și de numărul de cazuri de infectare. Profesorii vor purta mască tot timpul, în clasă”, a declarat Simona Pârvu, pentru Edupedu.ro.

Clasa se închide la un singur caz de COVID-19. Când se închide școala

Simona Pârvu a mai precizat că la descoperirea unui elev infectat cu COVID-19, clasa acestuia se va închide pentru 14 zile, timp în care colegii săi și ceilalți contacți stau în izolare. Pentru a se închide toată școala, trebuie să existe minimum 3 cazuri de infectare în 3 ture sau clase diferite.

„Dacă se descoperă un copil infectat, atunci se va închide sala de clasă, aceasta va fi dezinfectată, iar elevul și contacții acestuia vor sta în izolare timp de 14 zile. Dacă vorbim de un focar mai mare, atunci școala va fi închisă pe o perioadă de 14 zile. Din punct de vedere epidemiologic, ar trebui să fie minimum trei cazuri dispersate în ture sau clase diferite pentru a închide toată școala, altfel, dacă vorbim de o singură clasă, atunci avem de a face cu un focar localizat. Nu se pune problema de a da vina pe cineva, este un virus cu transmisie comunitară, oricine îl poate lua de oriunde, important este să localizăm cât mai repede cazurile și să limităm cât mai mult transmiterea bolii”, a mai declarat directorul INSP.

 

 

 

 

 

 

Sanatate

 

 

Social

Un profesor de la clasa a IX-a D, dar și un elev de la clasa a IV-a C, de la Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina, sunt noile cazuri de Coronavirus care au fost confirmate la nivelul unităților de învățământ din județul Olt.

Alte articole

Poate te interesează:

© 2020 Slatina Ta. Drepturi rezervate.