Cum poți contesta amenda primită în timpul stării de urgență

    avocatul poporuluiPe lângă panica instalată de pandemia noului coronavirus pentru oameni a mai apărut o problemă în aceste zile: șansa foarte mare să primească o amendă dacă ies din casă.

    Avocatul Poporului a postat marți pe site mai multe recomandări legate de contravențiile și sancțiunile aplicate în timpul stării de urgență în România.

    Jumătate din amendă se poate achita în 15 zile

    Persoana amendată poate achita în cel mult 15 zile jumătate din cuantumul amenzii:

    • "Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenţie, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator (care poate fi diferit în funcţie de fapta contravenţională săvârşită, cu titlu de exemplu: Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia locală, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate, direcţiile de sănătate publică şi conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale), adică jumătate din amenda efectiv stabilită, şi nu jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege.
    • Termenul de 15 zile în care se poate achita jumătate din amenda aplicată, în situaţia în care procesul-verbal de constatare a contravenţiei este înmânat pe loc persoanei amendate, curge chiar din acea zi.
    • Dacă procesul-verbal este comunicat la domiciliu (prin poştă), termenul de 15 zile începe să curgă din ziua primirii comunicării".

    Contestarea amenzii

    • Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunilor prevăzute la art. 28 suspendă doar executarea plăţii amenzii, dar nu suspendă executarea sancţiunilor contravenţionale complementare aplicate (confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie; interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate; suspendarea temporară a activităţii; desfiinţarea unor lucrări; refacerea unor amenajări), precizează Avocatul Poporului.
    • În situaţia în care cel sancționat pierde procesul şi nu a achitat jumătate din cuantumul efectiv stabilit de agentul constatator, va achita ulterior întreaga amendă.
    • În caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal, instanţa judecătorească dispune să îi fie achitată celui în drept o despăgubire care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor la momentul confiscării şi care se asigură din bugetul autorităţilor şi instituţiilor publice beneficiare.
    • Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. În ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, precum şi calea de atac împotriva hotărârii pronunţate se taxează cu 20 de lei.

    Ce trebuie să știe cei care vor să invoce neconstituţionalitatea actului normativ

    Avocatul Poporului atrage atenţia persoanelor care au fost amendate şi care doresc să invoce neconstituţionalitatea actului normativ că, pentru a produce efecte juridice în fiecare caz individual, este necesar ca excepţia de neconstituţionalitate privind actul normativ de incriminare să fie ridicată în faţa instanţei, în cadrul procesului având ca obiect contestarea procesului-verbal de contravenţie.

    "Numai în această situaţie, o eventuală decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a actului normativ profită contravenientului persoană fizică sau juridică, în sensul de a beneficia ulterior de calea de atac a revizuirii, în ipoteza finalizării soluţionării dosarului în fond şi în căile de atac ordinare.

    Decizia de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii pentru partea care a invocat-o şi doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepţie de neconstituţionalitate", adăugă Avocatul Poporului.

    Anunțuri

    Inchiriere generator 60kva 48kw
    (Afaceri și servicii / Echipamente)

    Inchiriere generator 60kva 48kw
    Actualitate

    Miercuri, 27 Mai 2020 17:05

    2.363 de persoane se află în izolare, sub monitorizarea DSP Olt.

    Evenimente

    Miercuri, 27 Mai 2020 11:54

    Un grav accident rutier s-a petrecut, miercuri, pe DN7, km 237 + 450m, pe raza localității...

    Național

    Miercuri, 27 Mai 2020 11:44

    Erau muncitori sezonieri, iar microbuzul care îi transporta s-a izbit de un autoturism.

    Actualitate

    Miercuri, 27 Mai 2020 11:32

    Meteorologii au prelungit informarea de vreme instabilă, până la finalul lunii mai.

    Actualitate

    Miercuri, 27 Mai 2020 07:35

    Scăldatul în piscină sau mare nu reprezintă un pericol

    Național

    Marți, 26 Mai 2020 17:40

    Ministerul Sănătății a revenit, marți, cu precizări privind obligativitatea triajului...

    Evenimente

    Marți, 26 Mai 2020 16:22

    Două percheziții domiciliare au desfășurat marți polițiștii la contrabandiști de țigări din...

    Actualitate

    Marți, 26 Mai 2020 16:11

    Reprezentantul instituției Guvernului în teritoriu a depus jurământul de învestire în funcția de...

    Actualitate

    Marți, 26 Mai 2020 12:35

    Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, prognoza pentru următoarele patru...

    Social

    Marți, 26 Mai 2020 09:42

    Dacă numărul de cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus va continua să scadă sau dacă va exista...

    Național

    Marți, 26 Mai 2020 08:03

    Compania TAROM introduce marţi zboruri din Bucureşti spre Roma, Milano şi retur, potrivit unui...

    Economic

    Marți, 26 Mai 2020 07:55

    Firmele care îi readuc la muncă pe angajații care au fost în șomaj tehnic ar putea fi sprijinte de...

    © Slatina TA. Drepturi rezervate
    Free Joomla! templates by Engine Templates