A trecut și a II-a probă de la BAC

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

matematica bacMatematica, proba care ar fi trebuit să-i pună în dificultate pe elevi îi va ajuta enorm pe cei mai serioşi dintre ei. Subiectele li s-au părut, celor mai mulţi, simple, uşor de abordat.

În urma susţinerii probei obligatorii a profilului de la Bacalaureatul în mod curios, candidaţii de la matematică au ieşit mai veseli din sălile de examen, apreciind că au avut în faţă subiecte foarte uşoare.

„Subiectele se înscriu în linia ultimilor ani. Avem trei subiecte, unul din clasele a IX-a – a X-a, unul din clasele XI-XII şi al treilea, analiza XI-XII. La subiectul I subiectele au fost foarte accesibile, au fost rezolvate corect de toţi elevii cu care am discutat, prin metode variate, toate adaptate cerinţelor subiectului. La subiectele din materia claselor XI şi XII apar, într-adevăr, şi subiecte de departajare, câte unul pe subiect, e vorba de exemplu la subiectul de algebră, clasa a XII-a, II 1 C), unde, într-adevăr, era necesară o abordare puţin mai complexă. A fost rezolvat în bună măsură de către copii, pentru că e, totuşi, un exerciţiu standard, din cele pe care le lucrăm în mod obişnuit la clasă şi care sunt prezente de regulă  în variantele propuse pentru examene. De asemenea, un alt subiect, la analiză, clasa a XII-a, subiectul III 2 C), cerea calculul limitei unui şir dat sub formă integrală, de asemenea puteau aplica metode variate, fie prin integrare prin părţi, fie prin majorare. Consider că au existat atât subiecte pentru note de 8, 9, care să poată fi obţinute lejer, dar şi subiectele care să permită diferenţierea între notele 9 şi 10 “, a declarat profesorul Marius Perianu.

 La Istorie părerile au fost împărţite, absolvenţii de liceu considerându-le, cei mai mulţi, uşor de abordat, însă au fost şi păreri mai rezervate.

În judeţul Olt s-au înscris pentru susţinerea probei obligatorii a profilului 2.649 candidaţi, prezentându-se cu 159 mai puţini. S-a înregistrat din nou o eliminare din examen, de data aceasta un elev care a susţinut proba la Liceul Tehnologic „Alexe Marin“ Slatina fiind surpins cu telefonul mobil, pe care avea de gând să copieze. Pe 4 iulie, candidaţii susţin ultima probă a Bacalaureatului 2019, cea la alegere, afişarea rezultatelor înainte de contestaţii fiind programată pentru 8 iulie.

 
Free Joomla! templates by Engine Templates
loading...