Cum vor merge elevii la școală de luni. Ministerul Educației a publicat lista cu fiecare localitate și scenariul în care se încadrează

copii cu mascaPotrivit Ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, lista publicată cuprinde 3.181 unități administrativ-teritoriale (UAT), cu scenariul în care se încadrează fiecare. Sunt 149 de localitati în scenariul roșu, 903 localitati în galben, 3.181 în verde. 24 vor face cursuri exclusiv online, pentru că au rata peste 6 la mia de locuitori.

Capitala se află în scenariul galben, ceea ce înseamnă că vor fi reluate de luni, 8 februarie, cursurile în creșe, grădinițe, clasele primare, precum și clasele terminale de gimnaziu și liceu, clasele VIII, XII și XIII.

Lista în care pot fi verificate scenariile pentru fiecare localitate poate fi consulată AICI.

Sorin Cîmpeanu a mai precizat în cadrul conferinței de presă că Ministerul Educației va monitoriza, cu ajutorul autorităților din teritoriu, respectarea tuturor regulilor impuse pentru desfășurarea în siguranță a cursurilor în școli. 

„Insistăm pe respectarea următoarelor reguli: distanțarea fizică e extrem de importantă, maximum posibil, minim 1 metru pentru a nu ajunge în situații absurde de blocaj. Mizăm pe capacitatea organizatorică a fiecărui director de școală că va asigura distanțarea maxim posibilă în condițiile date. Scăzând acele categorii de elevi exceptate din perspectiva prezenței fizice aglomerația din sălile de clasă nu va fi chiar atât de mare cum se prezintă la nivel teoretic”, a declarat ministrul.

În ce situații se suspendă cursurile în școli pentru 14 zile

Potrivit ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, se suspendă cursurile pentru 14 zile la apariția primului caz de coronavirus în școală, în învățământul preșcolar și primar. 

În cazul gimnaziului și claselor de liceu, la depistarea unui caz de infectare cu Covid se declanșează ancheta epidemiologică. DSP va decide dacă se vor suspenda cursurile încă de la primul caz sau se așteaptă apariția celui de-al doilea caz.

"La ciclul gimnazial şi liceal, la primul caz se va face o anchetă epidemiologică, se recomandă şi testarea, şi vor fi analizate măsurile, fie se suspendă încă de la primul caz, fie nu e necesară suspendarea, se continuă până la al doilea caz, când se suspendă", a precizat Cîmpeanu.

Cele trei scenarii pentru redeschiderea școlilor în 8 februarie

Incidența în cele trei scenarii:

  • scenariul verde – incidența sub 1 la mia de locuitori
  • scenariul galben – incidența de sub 3 la mia de locuitori
  • scenariul roșu – incidența de peste 3 la mia de locuitori

În localitățile care se încadrează în așa-numitul scenariu verde, cu relativ puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală.

În localitățile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță și la școală, copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale - VIII, XII, XIII.

În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.

 

 

 

 

Sanatate

 

 

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.