Recensământul populației, amânat pentru 2022

multime oameni trecere pietoniRecensământul populației României, programat pentru 2021 va fi amânat cu un an din cauza pandemiei. Autoritățile au decis că este mai bine ca recensământul să nu aibă loc anul acesta, pentru că foarte multe persoane sunt în izolare sau în carantină instituționalizată și recenzorii s-ar putea îmbolnăvi ușor.

Oamenii de pe teren, spun reprezentanții Institutului Național de Statistică, s-ar fi putut infecta ușor.

Andrei Tudorel, președintele INS România: "Nu era indicat ca în această etapă să mergem, chiar și la o mică parte din populație să culegem aceste date pe teren la ușa fiecărei locuințe".

Numărarea locuitorilor din România va avea loc abia în luna iunie, anul viitor, iar pentru prima dată, datele vor fi colectate online.

Recensământul populației României 2022 se va desfășura în trei etape

În prima etapă vor fi colectate date personale ale populației din diverse surse.

În a doua etapă oamenii vor fi invitați să acceseze o platformă online unde să completeze date personale cum ar fi de exemplu religia, iar în mediul rural primăriile îi vor ajuta pe oameni.

Ultima etapă este cea în care, cei care nu au completat datele pe internet vor fi contactați la domiciliu.

Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt INS: "Dacă până acum se apela la formulare scrise și recenzorul completa datele capului gospodăriei, și era o a doua etapă transcriere în baza de date, de data aceasta recenzorul vine cu o tabletă".

Anul acesta se va desfășura doar recensământul agricol, care va începe în luna mai și va dura două luni.

 

 

 

 

Sanatate

 

 

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.