Se interzic nunțile și botezurile în toată țara

nuntaEvenimentele private, precum nunți, botezuri, în spațiile deschise și închise pe plan național vor fi interzise, până la scăderea numărului de cazuri, a anunțat șeful DSU, Raed Arafat.

„Este foarte greu să se respecte regulile. Nu se poartă masca, pentru că asta e natura evenimentului, oamenii mai dansează. Soluția cea mai bună de protecție și necesară este oprirea evenimentelor pentru că sunt sursă de transmitere”, a spus Arafat.

El a precizat că botezul și cununia de la biserică nu intră în această categorie, pentru că există reguli speciale pentru aceste ceremonii. Acestea se pot desfășura în prezența a cel mult 16 persoane.

„Este vorba despre mesele festive”, a precizat el.

„Dacă situația se îmbunătățește se poate reveni asupra acestui lucru”, a adăugat Arafat.

 

 

 

 

Sanatate

 

 

Social

Confederația Europeană a Sindicatelor (ETUC) a anunțat marți, într-un comunicat al CNS Cartel Alfa, că în urma unei analize va susține propunerea pe care Comisia Europeană urmează să o anunțe miercuri cu privire la salarii minime echitabile.

Alte articole

Poate te interesează:

© 2020 Slatina Ta. Drepturi rezervate.