GCS: Dezavuăm actele de politizare a crizei sanitare, fie de negare a pericolului infectării

masca coronavirusGrupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite miercuri că dezaprobă "actele de politizare a crizei sanitare", precum şi "de negare a pericolului infectării sau de minimalizare a riscurilor generate de COVID-19".

"Dezavuăm actele de politizare a crizei sanitare, fie de negare a pericolului infectării sau de minimalizare a riscurilor generate de COVID-19, fie de contestare recurentă a măsurilor luate de autorităţi pentru gestionarea crizei, bazate pe evaluarea experţilor în sănătate publică, întrucât astfel de acte determină comportamente şi atitudini contrare imperativului sanitar şi social al acestui moment", precizează GCS, în documentul ce prezintă bilanţul zilnic în România legat de infecţia cu noul coronavirus.

În contextul creşterii "susţinute" a numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, Grupul de Comunicare Strategică atrage atenţia asupra necesităţii respectării "cu stricteţe" a măsurilor de protecţie sanitară: purtarea măştii, păstrarea distanţei, evitarea contactului direct cu alte persoane, igienizarea frecventă a mâinilor.

"Rata de conformare faţă de măsurile de protecţie sanitară reprezintă elementul central în gestionarea eficientă a crizei sanitare şi în limitarea răspândirii virusului", subliniază GCS.

"Încurajăm la conştientizarea pericolului determinat de infectarea cu noul coronavirus, la îndemnarea în mod respectuos a terţelor persoane să respecte măsurile de protecţie, precum şi la semnalarea către autorităţi a cazurilor în care acestea sunt încălcate", punctează reprezentanţii GCS.

 

 

 

 

Sanatate

 

 

Social

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt s-a întrunit luni, 19 octombrie a.c., într-o nouă ședință în cadrul căreia a fost adoptată Hotărârea nr. 45/19.10.2020 cu privire la introducerea de restricții în vederea combaterii și prevenirii răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 la...

Alte articole

Poate te interesează:

© 2020 Slatina Ta. Drepturi rezervate.