Pensia minimă va crește de la 800 la 1.000 de lei

pensionariLiderii PSD, PNL și UDMR au agreat joi la negocierile de la Parlament creșterea pensiei minime de la 800 la 1.000 de lei, au declarat surse politice.

Potrivit unor surse politice, echipele de negociere discută despre măsurile fiscale pe care urmează să le introducă în programul de guvernare și care mai apoi vor fi implementate de noul Executiv.

PSD și PNL au stabilit să majoreze pensia minimă, de la începutul anului viitor, de la 800 de lei la 1.000 de lei. Echipele de negociere trebuie să se pună de acord și în ceea ce privește procentul cu care vor fi majorate pensiile, alocațiile, dar și în ceea ce privește salariul minim.

Impactul bugetar pentru anul viitor este estimat la circa 800 de milioane de lei.

 

 

 

 

 

 

Sanatate

 

 

Social

Poşta Română anunță că va distribui la timp pensiile şi drepturile sociale pentru luna decembrie, după ce a primit banii de la Casa Naţionale de Pensii.

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.