Primăria Slatina continuă Programul „Primul meu ghiozdan”. 740 de ghiozdane pe băncile școlilor

primul ghiozdan incepere an scolarElevii de la clasa pregătitoare din școlile slătinene vor beneficia prin Programul „Primul meu ghiozdan” de primul lor ghiozdan, echipat corespunzător cu rechizitele școlare necesare pentru începerea cursurilor în data de 14 septembrie, încă din prima zi.

Emil Moț, primarul Slatinei, a mers vineri în câteva dintre școlile din Slatina pentru a pune pe băncile micuților ghiozdanele frumos colorate și cu personaje din desenele animate.

„Indiferent de provocările ultimei perioade, noi păstrăm tradiția și inclusiv în acest an, din fondurile asigurate prin bugetul local al municipiului Slatina, vom desfășura programul «Primul meu ghiozdan», program ajuns la ediția a VII-a. Încă de astăzi (n.r. - vineri, 10 septembrie) m-am asigurat de faptul că, luni, 13 septembrie fiecare copil din grupa 0 va fi așteptat în bancă, cu un ghiozdan complet echipat, oferit de Primăria Municipiului Slatina.

Am dorit în mod deosebit să continui acest proiect, tocmai prin prisma faptului că începutul grupei 0, reprezintă o nouă etapă nediferențiată, pentru toți copiii independent de posibilitățile pe care micuții le au acasă“, a postat Emil Moț pe pagina sa de socializare.

Fiecare ghiozdan va fi echipat cu un set de rechizite și va fi furnizat sub forma unui pachet care va conține următoarele :

  • ☑️două caiete/48 file dictando;
  • ☑️două caiete/48 file matematică;
  • ☑️două caiete tip II;
  • ☑️un bloc de desen
  • ☑️un set de acuarele 12 culori cu pensulă;
  • ☑️un set de carioci 10 culori;
  • ☑️un penar echipat cu: un stilou cu rezerve, două creioane, o gumă de șters, o ascuțitoare;
  • ☑️o felicitare personalizată;
  • ☑️un orar personalizat.

Un total de 740 de ghiozdane se află pe băncile școlilor din municipiul Slatina, dintre care 345 pentru fete și 395 pentru băieți.

„Vă doresc tuturor, în această nouă etapă, un început de drum plin de bucurie!“, a spus în Emil Moț în finalul mesajului său.

 

 

 

 

Sanatate

 

 

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.