scoala eugen ionescuDupă 40 ani, Şcoala Gimnazială “Eugen Ionescu” continuă tradiţia de a-şi face o prioritate din educaţia de calitate a elevilor, fără să abdice de la cultivarea continuă a performanţei şcolare. Tradiţia, renumele şi rezultatele obţinute de-a lungul timpului, pe de o parte şi experienţa acumulată, alături de implicarea părinţilor şi participarea activă a elevilor, pe de altă parte, justifică şi, în acelaşi timp, impun ţinutele înalte stabilite de conducerea şcolii.

Educaţia nu este un privilegiu, ci un drept al tuturor

În anii 1970, creşterea demografică în oraşul Slatina şi apariţia unui nou cartier au determinat autorităţile orăşeneşti să demareze lucrările pentru o nouă şcoală, ulterior hotărându-se ca aceasta să fie cu profil sportiv.

Localul Şcolii Generale Nr. 8 se află în centrul municipiului Slatina, pe strada Unirii, nr. 1, în apropiere de intersecţia acestei străzi cu str. Libertăţii la o distanţă de aproximativ 200 m de bulevardul A.I.Cuza, principala arteră de circulaţie a oraşului.

Şcoala a început să funcţioneze la 1 septembrie 1976 având 16 săli de clasă la care se adăugau: un laborator de fizică-chimie; un laborator de biologie; trei săli destinate activităţii preşcolare.

Colectivul didactic în primul an de învăţământ era compus din 9 învăţători şi 15 profesori.

Cei 426 de elevi erau repartizaţi în două cicluri: 279 elevi la ciclul primar şi 147 elevi la ciclul gimnazial.

Acestei structuri, se cuvine a i se face menţiunea că, ţinând cont de profilul şcolii (cu clase speciale de educaţie fizică) i s-au adăugat 3 clase speciale de gimnastică şi 3 clase de atletism la ciclul I-IV cu un număr de 80 de elevi şi respectiv 92 de elevi. În colectivul de elevi ai şcolii au fost cuprinşi minori de la Casa de copii şcolari din cartierul Progresul pentru că unitatea şcolară, la data de 15 septembrie 1976, cuprindea un efectiv ce nu acoperea întregul spaţiu de funcţionare.

Datorită rezultatelor deosebite, cel de-al doilea an de activitate cunoaşte o creştere rapidă a populaţiei şcolare cuprinzând un număr de 965 de elevi repartizaţi în 20 de clase cu activitate normală, 4 clase speciale de gimnastică, 4 clase de atletism şi o clasă specială de fotbal. Ca urmare a acestui fapt, colectivul didactic creşte la 19 învăţători şi 27 de profesori.

În perioada 1976-1983 şcoala a cunoscut o ascensiune deosebită pe toate planurile iar în perioada 1983-1985 supraaglomerarea elevilor a dus la desfăşurarea programului şcolar în trei schimburi.

În anul şcolar 1985-1986 o parte din clase sunt transferate la Şcoala Generală Nr. 10, nou înfiinţată. Din 1988-1989, numărul de clase se stabilizează la 16 în ciclul primar şi 20 în ciclul gimnazial.

Din 1983 de când s-au instituit olimpiadele şcolare, în fiecare an elevii şcolii au reprezentat strălucit şcoala la toate obiectele de concurs, obţinând nenumărate premii şi menţiuni la fazele judeţene şi naţionale. De asemenea, elevii şcolii noastre s-au remarcat în cadrul competiţiilor sportive (campioni naţionali la atletism şi tenis de masă) şi în activităţile artistice (spectacole, expoziţii şi concursuri la nivel naţional şi internaţional).

În aceste condiţii, rezultatele şcolare îndreptăţeau personalizarea acestei unităţi şcolare. S-a căutat un patron spiritual, o personalitate culturală importantă, cu rezonanţă universală.

Eugen Ionescu, scriitor francez de origine română, născut la Slatina în 1909, personalitate marcantă de spiritualitate europeană, răspundea acestui deziderat. Prin urmare, asocierea numelui acestei personalităţi cu Şcoala Nr. 8 reprezenta un obiectiv major pentru această nouă etapă de deschidere a educaţiei româneşti.

Astfel, la 23 mai 1995, Şcoala Nr. 8 a devenit Şcoala „Eugen Ionescu”, iar în anii următori această unitate şcolară devine emblematică în sistemul de învăţământ slătinean prin rezultatele obţinute.

Prestigiul şcolii a crescut de la an la an, datorită activităţii desfăşurate de cadrele didactice şi de întreg personalul şcolii iar rezultatele foarte bune obţinute la olimpiade şi la evaluarea naţională denotă rezultatele muncii susţinute şi a colaborării permanente între elevi, profesori şi părinţi.

Premisele unui învăţământ de calitate s-au concretizat în fiecare an prin rezultate care onorează colectivul didactic, atât la examenele de capacitate, teste naţionale, evaluare naţională, cât şi la concursurile şcolare în faze superioare, inclusive cele naţionale şi internaţionale.

Numeroasele activităţi extraşcolare, proiecte şi programe naţionale şi internaţionale, la care şcoala şi elevii ei au primit numeroase premii şi rezultatele obţinute an de an de absolvenţii acestei unităţi în liceele şi colegiile naţionale la care s-au înscris dar şi în viaţa de oameni maturi, fac cinste colectivului profesoral care se mândreşte cu numeroşi medici, ingineri, profesori, personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice.

Controale oftalmologice gratuite pentru slătineni
Slătinenii sunt așteptați să își verifice vederea gratuit.
Vâlcov, sub control judiciar
Darius Vâlcov a fost pus sub control judiciar de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracțiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională.
Descinderi în Slatina
În minivacanța de Rusalii, în Slatina au avut loc mai multe razii de amploare, în urma cărora polițiștii au aplicat 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35.000 de lei.
Traficant de droguri prins în flagrant VIDEO
Un vâlcean în vârstă de 34 de ani, suspectat de trafic de droguri, a fost prins în flagrant de ofiţerii SCCO Olt, în timp ce ridica un colet de la o firmă de curierat din Corabia.
Trei mașini de poliție, implicate într-o tamponare în lanț
Trei autospeciale de poliție au fost implicate vineri după-amiaza într-o coliziune în lanț care a avut loc pe DN 65 – E 574, în orașul Balș.
prev
next

În minivacanța de Rusalii, în Slatina au avut loc mai multe razii de amploare,...
Un vâlcean în vârstă de 34 de ani, suspectat de trafic de droguri, a fost prins...
În organizarea Primăriei Slatina, Ministerului Educaţiei Naţionale şi Consiliului Judeţean Olt, în perioada 18-22 iunie se va desfăşura Concursul Naţional al Copiilor „Căluşul Românesc”.
În zona Inspectoratului Școlar a fost amplasat un nou sens giratoriu. In cazul în care...
După trei zile în care s-a desfășurat concursul Disney Cup, Primăria Slatina a anunțat...
După Osica de Sus și Rusănești, DSVSA Olt a ridicat restricţiile și în gospodăria din Cilieni, afectată de pesta porcină. Testele de laborator au arătat că porcul santinelă este sănătos.
Un număr de şase focare de varicelă sunt în evoluţie la unităţi de învăţământ...
Marţi, 9 aprilie, în ședință extraordinară, consilierii județeni au apobat bugetul județului...

Life style

Ultimul episod al serialului de televiziune "Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones" a stabilit un nou record de audiență, 19,3 milioane de persoane urmărind show-ul duminică seară, în SUA, a anunțat producătorul HBO, citat de Reuters.

Școala Gimnazială „Eugen Ionescu“ - Povestea merge mai departe…

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 
{idkey=66b0[url=https://www.slatinata.ro/învățămant/5283-școala-gimnazială-„eugen-ionescu“-povestea-merge-mai-departe…" layout="button_count" show_faces="1" share="false" action="like" colorscheme="light" kid_directed_site="false">

{idkey=66b0[url=https://www.slatinata.ro/învățămant/5283-școala-gimnazială-„eugen-ionescu“-povestea-merge-mai-departe…" type="button_count" >

{idkey=66b0[url=https://www.slatinata.ro/învățămant/5283-școala-gimnazială-„eugen-ionescu“-povestea-merge-mai-departe…" data-text="Școala Gimnazială „Eugen Ionescu“ - Povestea merge mai departe… " data-count="horizontal">Tweet

{idkey=66b0[url=https://www.slatinata.ro/învățămant/5283-școala-gimnazială-„eugen-ionescu“-povestea-merge-mai-departe…" >

{idkey=66b0[url=https://www.slatinata.ro/învățămant/5283-școala-gimnazială-„eugen-ionescu“-povestea-merge-mai-departe…" data-annotation="bubble">

Video Slatina

Culinar

Ouăle roşii, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, alături de tradiţionala pască şi de cozonaci se pregătesc, de obicei, în Joia Mare. Ouăle înroşite în această zi, potrivit tradiţiei, nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.
Ingredientele pentru șase porții: carne de vită 900 g
Preparare: Varza, curățată de foile de prisos, se împarte în șase părți egale și se opărește cu...

oferta filmari

Economie

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, adoptarea unui act normativ prin care TVA va scădea de...
După implementarea cu succes a programului TOMATA, Ministerul Agriculturii a demarat programul...

Beauty & style

Vedete de cinema printre care Salma Hayek şi Eva Longoria au celebrat rolul femeilor în industria filmului în cadrul unei gale strălucitoare desfăşurate duminică la Cannes, în contextul eforturilor de promovare a egalităţii de gen în cinema, domeniu în care, potrivit...
Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ a fost gazda a celei de a III a ediții a...
Foloseşte creionul dermatograf maro sau brun închis pentru a accentua linia genelor numai pe...

Medicină veterinară

Ai grijă de animăluțul tău? Atunci urmărește cu atenție rândurile următoare întrucât babesioza este o boală groaznică și se vindecă foarte greu. 
loading...