Coronavirus Olt. Peste 900 de cazuri COVID-19

coronavirusBilanțul prezentat duminică de Grupul de Comunicare Strategică a depășit 900 de cazuri de coronavirus, de la începutul pandemiei, în județul Olt.

Au fost raportate 912 cazuri de coronavirus, cu 14 mai multe față de ziua anterioară.

Potrivit reprezentanților Grupului de Comunicare Strategică, distinct de cele 14 cazuri nou confirmate cu SARS-CoV-2 în Olt, în urma retestării pacienților internați în spitalele din municipiile Slatina și Caracal, care erau deja pozitivi, este o persoană ce a fost reconfirmată pozitiv la Coronavirus.

Din totalul de 912 persoane depistate cu COVID-19 înregistrate în județ, sunt și 28 care au decedat de la începutul pandemiei din această cauză, însă acestea aveau și alte probleme de sănătate.

La nivel național, încă 1.145 de cazuri de infectare cu coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, bilanțul de la începutul pandemiei ajungând la 61.768 de cazuri. 30.119 pacienți au fost declarați vindecați și 6.371 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.145 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 534 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 2700 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În ultimele 24 de ore au murit alte 41 de persoane - 30 de bărbați și 11 femei - internate în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

36 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.640. Dintre acestea, 458 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.378.727 de teste. Dintre acestea 13.353 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.561 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 4.792 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 615 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 9 august.

Pe teritoriul României, 6.636 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.272 de persoane se află în izolare instituționalizată.

De asemenea, 20.463 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 168 de persoane.

 

 

Național

 

 

 

 

 

 

Alte articole

Poate te interesează:

© 2020 Slatina Ta. Drepturi rezervate.