Coronavirus Olt. Alți cinci polițiști au fost confirmați COVID-19

    PolitistÎncă cinci lucrători ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au fost confirmați, în cursul serii de duminică, cu virusul SARS-CoV-2 și, astfel, numărul total al oamenilor legii infectați a ajuns la 11.

    Cei cinci polițiști SICE Olt sunt contacți ai unor cazuri confirmate în ultimele zile. Primul dintre oamenii legii de la IPJ infectați a fost tot un lucrător din cadrul aceluiași serviciu, ulterior fiind testați pozitiv la virusul COVID-19 alți polițiști, respectiv comiarul șef Mihai Mihalache, inspectorul șef al Poliției Olt, unul dintre adjuncții săi, comisarul șef Eduard Bîlă, comisarul șef Victor Vladu, comandantul Poliției municipiului Slatina, comisarul șef Ionuț Ilinca, șeful SICE, dar și un agent din cadrul Serviciului Investigații Criminale Olt.

    Aproximativ 60 de polițiști care au intrat în contact cu colegii lor confirmați vor fi testați în timp ce altor 40 de polițiști li s-au recoltat deja probe.

    Actualitate

    Sâmbătă, 15 August 2020 09:43

    Creştinii prăznuiesc sâmbătă Adormirea Maicii Domnului, când, potrivit tradiţiei Bisericii, Maica...

    Evenimente

    Sâmbătă, 15 August 2020 09:13

    Patru maşini au fost implicate într-un accident rutier în urma căruia două persoane au avut nevoie...

    Actualitate

    Vineri, 14 August 2020 12:15

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, avertizări Cod galben de vreme instabilă,...

    Național

    Vineri, 14 August 2020 08:43

    Ionuţ Negoiţă a vândut clubul Dinamo unei companii din Spania, condusă de Pablo Cortacero.

    Economic

    Vineri, 14 August 2020 08:33

    Punctul de pensie va crește cu 14% din septembrie, potrivit proiectului de rectificare bugetară.

    Economic

    Joi, 13 August 2020 19:12

    Ministrul Finanțelor, Florin Cițu, a anunțat joi seară că pensiile vor crește „cu cea mai mare...

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 15:54

    Zeci de poliţişti şi jandarmi au demarat acţiuni de căutare a bătrânului dispărut.

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 12:34

    O pacientă a Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci a murit seara trecută, la Spitalul Caracal.

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 10:59

    Trei tineri au fost reţinuţi, miercuri noaptea, sub acuzaţia de omor, după ce un bărbat de 42 de...

    Social

    Joi, 13 August 2020 10:41

    Elevii defavorizaţi din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial vor primi tichete în valoare...

    Actualitate

    Joi, 13 August 2020 10:39

    Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) cu numeroase modificări la procedura...

    Național

    Joi, 13 August 2020 07:13

    București și 17 județe din România au intrat în zona roșie, potrivit Ministerului de Externe din...

    © Slatina TA. Drepturi rezervate
    Free Joomla! templates by Engine Templates