Coronavirus Olt. 294 de îmbolnăviri, 14 cazuri noi şi un deces

    testare vaccinPotrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, în județul Olt au fost înregistrate 14 cazuri noi şi un deces.

    Astfel, judeţul Olt ajunge la 294 de persoane care au contactat coronavirusul, de la începutul pandemiei.

    De asemenea, a fost raportat cel de al 12-lea.

    Un bărbat în vârstă de 83 de ani care s-a internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, confirmat pozitiv cu coronavirus, a decedat sâmbătă, 4 iulie. Bărbatul avea şi alte probleme de sănătate, respectiv hipertensiune arterială, obezitate şi bronhopneumonie.

    De asemenea, o femeie din Olt care s-a internat la o unitate medicală din municipiul Bucureşti, unde a fost şi testată pentru depistarea virusului şi ulterior confirmată, a fost raportată luni de autorităţi. Există posibilitatea şi ca acest deces să fie raportat la nivelul judeţului.

    La nivel național, de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 250 de noi cazuri de îmbolnăvire.

    Până astăzi, 6 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.223 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.413 au fost externate, dintre care 20.213 de pacienți vindecați și 1.200 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

    Până astăzi, 1.768 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

    În intervalul 05.07.2020 (10:00) – 06.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 18 decese (10 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Mureș, Olt, Prahova și Timiș.

    17 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

    La ATI, în acest moment, sunt internați 227 de pacienți.

    Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 771.482 de teste.

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 306 apeluri la numărul unic de urgență 112.

    Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 872 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 193.501 lei.

    Actualitate

    Sâmbătă, 15 August 2020 09:43

    Creştinii prăznuiesc sâmbătă Adormirea Maicii Domnului, când, potrivit tradiţiei Bisericii, Maica...

    Evenimente

    Sâmbătă, 15 August 2020 09:13

    Patru maşini au fost implicate într-un accident rutier în urma căruia două persoane au avut nevoie...

    Actualitate

    Vineri, 14 August 2020 12:15

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, avertizări Cod galben de vreme instabilă,...

    Național

    Vineri, 14 August 2020 08:43

    Ionuţ Negoiţă a vândut clubul Dinamo unei companii din Spania, condusă de Pablo Cortacero.

    Economic

    Vineri, 14 August 2020 08:33

    Punctul de pensie va crește cu 14% din septembrie, potrivit proiectului de rectificare bugetară.

    Economic

    Joi, 13 August 2020 19:12

    Ministrul Finanțelor, Florin Cițu, a anunțat joi seară că pensiile vor crește „cu cea mai mare...

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 15:54

    Zeci de poliţişti şi jandarmi au demarat acţiuni de căutare a bătrânului dispărut.

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 12:34

    O pacientă a Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci a murit seara trecută, la Spitalul Caracal.

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 10:59

    Trei tineri au fost reţinuţi, miercuri noaptea, sub acuzaţia de omor, după ce un bărbat de 42 de...

    Social

    Joi, 13 August 2020 10:41

    Elevii defavorizaţi din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial vor primi tichete în valoare...

    Actualitate

    Joi, 13 August 2020 10:39

    Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) cu numeroase modificări la procedura...

    Național

    Joi, 13 August 2020 07:13

    București și 17 județe din România au intrat în zona roșie, potrivit Ministerului de Externe din...

    © Slatina TA. Drepturi rezervate
    Free Joomla! templates by Engine Templates