Coronavirus Olt.Un angajat TMK Artrom, testat pozitiv

    coronavirus oltDirecția de Sănătate Publică, printr-un comunicat remis de reprezentanții Prefecturii, a raportat șase noi cazuri de coronavirus față de comunicarea precedentă.

    Printre cele șase noi cazuri de SARS-CoV-2 sunt cinci persoane care s-au prezentat la spital cu simptomatologie specifică virusului, una dintre ele fiind un angajat al societății TMK Artrom Slatina, iar a șasea persoană este un contact direct al unei asistente de la Spitalul Orășenesc Corabia confirmat anterior.

    Din totalul celor 192 de persoane confirmate, 122 au fost declarate vindecate și externate din unitățile medicale în care au primit tratament de specialitate, alte 60 fiind în continuare internate în spital, pentru terapie.

    De la începutul pandemiei de Coronavirus, în Olt s-au înregistrat zece decese ale unor persoane confirmate pozitiv cu virusul, toate acestea având și alte comorbidități.

    2.739 de persoane se află în continuare în izolare la domiciliu iar 21 de persoane sunt în carantină instituţionalizată în centrele special amenajate în judeţ.

    Autorităţile locale mai transmit că de la începutul pandemiei de SARS-CoV-2 s-au recoltat şi 4.118 probe pentru depistarea virusului, 68 de teste fiind realizate în ultima zi.

    Sănătate

    Încă cinci lucrători ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au fost confirmați, în cursul serii de duminică, cu virusul SARS-CoV-2 și, astfel, numărul total al oamenilor legii infectați a ajuns la 11.
    Social

    Luni, 13 Iulie 2020 16:20

    Regatul Unit a stabilit mai multe detalii ale sistemului de imigrare bazat pe un punctaj, anunţat...

    Actualitate

    Luni, 13 Iulie 2020 15:28

    Prefectul Florin Homorean este unul dintre ultimele cazuri confirmate în județ cu noul...

    Evenimente

    Luni, 13 Iulie 2020 14:28

    Un bărbat de 37 de ani, din comuna Ianca, este acuzat că şi-a omorât prietenul de pahar, în urma...

    Actualitate

    Luni, 13 Iulie 2020 13:39

    Grupul de Comunicare Strategică atrage atenția asupra unui mesaj fals, atribuit Secretarului de...

    Social

    Luni, 13 Iulie 2020 12:38

    România este printre primele zece țări din Uniunea Europeană (UE) în care populația a scăzut în...

    Național

    Luni, 13 Iulie 2020 11:00

    Tot mai multe state interzic accesul cetățenilor români sau le condiționează intrarea pe...

    Evenimente

    Luni, 13 Iulie 2020 06:52

    Un bărbat de 33 de ani, din comuna Schitu, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean...

    Actualitate

    Duminică, 12 Iulie 2020 19:30

    Prefectul Florin Constantin Homorean se află internat în Spitalul Județean de Urgență Slatina,...

    Actualitate

    Sâmbătă, 11 Iulie 2020 16:31

    Un alt bărbat din Olt, depistat cu Coronavirus, a murit. Era internat la Spitalul Municipal...

    Evenimente

    Vineri, 10 Iulie 2020 13:03

    Un autoturism a ars în întregime, pe drumul naţional DN 65, în judeţul Olt, zona Pădurii Sarului.

    Actualitate

    Vineri, 10 Iulie 2020 11:45

    Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri prognoza meteo pentru intervalul 13 iulie -...

    Social

    Vineri, 10 Iulie 2020 11:19

    Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat noi reglementări pentru simplificarea procesului de...

    © Slatina TA. Drepturi rezervate
    Free Joomla! templates by Engine Templates