Angajatul Alro cu arsuri grave, transferat la Timișoara

    investitie ALROUnul dintre cei doi muncitori de la Alro Slatina care ieri au luat foc în timp ce tăiau niște conducte dezafectate, a fost transferat de la spitalul slătinean la Craiova, iar de acolo la Timișoara, starea sa fiind una gravă.

    Starea de sănătate a celuilalt muncitor, de 43 de ani, este stabilă, acesta suferind arsuri superficiale, pe 15% din suprafaţa corpului, dar şi fractură la mâna stângă. El se află internat la Slatina.

    Luni după-amiază, doi angajați care dezafectau câteva conducte la Secția Laminate Benzi la Rece din cadrul Alro Slatina, au suferit arsuri în timp ce le tăiau, un lichid inflamabil luând foc după ce a curs în zona fierbinte în care lucrau. Unul dintre ei, lăcătuș, are arsuri grave pe 70% din suprafața corpului, iar celălalt 15%, dar și multiple traumatisme, pentru că a încercat să se salveze sărind din autonacela în care erau aceștia, ce era la o înălțime de 3,5 metri față de pământ.

    Accidentul este anchetat de către poliție, dar și de Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt.

    Sănătate

    Încă cinci lucrători ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au fost confirmați, în cursul serii de duminică, cu virusul SARS-CoV-2 și, astfel, numărul total al oamenilor legii infectați a ajuns la 11.
    Social

    Luni, 13 Iulie 2020 16:20

    Regatul Unit a stabilit mai multe detalii ale sistemului de imigrare bazat pe un punctaj, anunţat...

    Actualitate

    Luni, 13 Iulie 2020 15:28

    Prefectul Florin Homorean este unul dintre ultimele cazuri confirmate în județ cu noul...

    Evenimente

    Luni, 13 Iulie 2020 14:28

    Un bărbat de 37 de ani, din comuna Ianca, este acuzat că şi-a omorât prietenul de pahar, în urma...

    Actualitate

    Luni, 13 Iulie 2020 13:39

    Grupul de Comunicare Strategică atrage atenția asupra unui mesaj fals, atribuit Secretarului de...

    Social

    Luni, 13 Iulie 2020 12:38

    România este printre primele zece țări din Uniunea Europeană (UE) în care populația a scăzut în...

    Național

    Luni, 13 Iulie 2020 11:00

    Tot mai multe state interzic accesul cetățenilor români sau le condiționează intrarea pe...

    Evenimente

    Luni, 13 Iulie 2020 06:52

    Un bărbat de 33 de ani, din comuna Schitu, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean...

    Actualitate

    Duminică, 12 Iulie 2020 19:30

    Prefectul Florin Constantin Homorean se află internat în Spitalul Județean de Urgență Slatina,...

    Actualitate

    Sâmbătă, 11 Iulie 2020 16:31

    Un alt bărbat din Olt, depistat cu Coronavirus, a murit. Era internat la Spitalul Municipal...

    Evenimente

    Vineri, 10 Iulie 2020 13:03

    Un autoturism a ars în întregime, pe drumul naţional DN 65, în judeţul Olt, zona Pădurii Sarului.

    Actualitate

    Vineri, 10 Iulie 2020 11:45

    Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri prognoza meteo pentru intervalul 13 iulie -...

    Social

    Vineri, 10 Iulie 2020 11:19

    Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat noi reglementări pentru simplificarea procesului de...

    © Slatina TA. Drepturi rezervate
    Free Joomla! templates by Engine Templates