S-a descoperit codul folosit de cancer pentru a ucide

codul folosit de cancer pentru a ucideModificările genetice specifice care apar în peste 30 de tipuri de cancer au fost descoperite de cercetători, iar genomul diferitelor forme ale acestei boli va face posibilă diagnosticarea înainte de apariţia oricăror simptome, potrivit upi.com.

Cancerul ar putea fi descoperit înainte de apariţia oricăror simptome. Ceea ce era de neimaginat până acum este demonstrat de o echipă mamut formată din peste 1.000 de oameni de ştiinţă din întreaga lume. Timp de zece ani, aceștia au studiat cel mai mare duşman al omenirii după bolile de inimă.

Ei au reuşit să afle ce modificări genetice specifice apar în mai mult de 30 de tipuri de cancer, dar şi când acestea vor avea loc. Acest lucru înseamnă că descifrarea acestor tipare va duce la apariţia unor noi teste de diagnostic cu ajutorul cărora cancerul va putea fi descoperit mult mai devreme, în stadii incipiente.

Cercetătorii au fost capabili să identifice în celule mutaţii precoce care au avut loc cu ani sau chiar decenii înainte de apariţia cancerului, ceea ce creează premisa că boala ar putea fi descoperită înainte de apariţia oricăror simptome.

Specialiştii OMS estimează că numărul cazurilor de cancer vor creşte cu 60% în următorii 20 de ani dacă nu se adoptă măsuri concrete de combatere.

 
Free Joomla! templates by Engine Templates
loading...