În acest an va fi începută construcţia a două spitale regionale

    Cel puţin aşa declară ministrul de Finanţe. Eugen Teodorovici a declarat joi că în acest an va fi demarspital regionalată construcţia a două spitale regionale, la Constanţa şi Craiova, cu bani prevăzuţi în bugetul Ministerului Apărării.

    "Mâine vom avea în Guvern un astfel de document pentru a aproba construirea celor două spitale regionale (n.r. Constanţa şi Craiova). Am să mă implic chiar personal în a sprijini cele două ministere - de sănătate şi apărare. Vor fi două spitale atât publice, cât şi cu caracter militar, fiind în două zone în care există baze militare NATO. Constanţa desigur are şi alte elemente, un număr ridicat de turişti pe timp de vară, problema migranţilor. Sunt elemente care justifică astfel de spitale. (...) Ştim deja cât durează construcţia, cât costă efectiv un astfel de spital. (...) Avem locaţii identificate, banii vor fi prevăzuţi în bugetul Ministerului Apărării - vor face parte din cei 2% pentru Apărare. La rectificare completăm sumele necesare dacă va fi nevoie", a spus Teodorovici, prezent la o conferinţă a medicilor de familie.

    El a afirmat că va fi începută în acest an construcţia celor două spitale de "ultimă generaţie".

    "Eu zic că în acest an cele două spitale pot să şi înceapă să fie construite. (...) Vor fi spitale de ultimă generaţie. Acest prim pas va fi mâine făcut, după aceea va fi făcut un act normativ", a mai spus demnitarul. AGERPRES

    Actualitate

    Vineri, 14 August 2020 12:15

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, avertizări Cod galben de vreme instabilă,...

    Național

    Vineri, 14 August 2020 08:43

    Ionuţ Negoiţă a vândut clubul Dinamo unei companii din Spania, condusă de Pablo Cortacero.

    Economic

    Vineri, 14 August 2020 08:33

    Punctul de pensie va crește cu 14% din septembrie, potrivit proiectului de rectificare bugetară.

    Economic

    Joi, 13 August 2020 19:12

    Ministrul Finanțelor, Florin Cițu, a anunțat joi seară că pensiile vor crește „cu cea mai mare...

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 15:54

    Zeci de poliţişti şi jandarmi au demarat acţiuni de căutare a bătrânului dispărut.

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 12:34

    O pacientă a Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci a murit seara trecută, la Spitalul Caracal.

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 10:59

    Trei tineri au fost reţinuţi, miercuri noaptea, sub acuzaţia de omor, după ce un bărbat de 42 de...

    Social

    Joi, 13 August 2020 10:41

    Elevii defavorizaţi din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial vor primi tichete în valoare...

    Actualitate

    Joi, 13 August 2020 10:39

    Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) cu numeroase modificări la procedura...

    Național

    Joi, 13 August 2020 07:13

    București și 17 județe din România au intrat în zona roșie, potrivit Ministerului de Externe din...

    Actualitate

    Miercuri, 12 August 2020 18:34

    Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că "nu există nicio validare externă pentru...

    Social

    Miercuri, 12 August 2020 17:45

    Simona Pârvu, directorul Institutului Național de Sănătate Publică, susține că recomandarea...

    © Slatina TA. Drepturi rezervate
    Free Joomla! templates by Engine Templates