Fiica mea este anorexică?

Mihaela-Popinzareanu De foarte multe ori ne vedem fiicele adolescente că ţin dietă. Îşi selectează alimentele pe care le mănâncă, alegându-le pe cele hipocalorice, evitând dulciurile sau alimentele bogate în carbohidraţi şi deseori le înţelegem pentru că ştim cât de important a fost şi pentru noi când am fost de vârsta lor să arătăm bine mai ales pentru a fi acceptate de cei de-o vârstă, chiar dacă asta înseamnă să facem uneori sacrificii.

 

Cum ne dăm seama că dieta pe care o ţine fiica noastră este o simplă dieta şi nu este anorexie?

 De obicei, atunci când ţinem o dietă scopul nostru este să atingem o anumită greutate sau dimensiune după care ne întoarcem la obiceiurile noastre alimentare. Suntem mulţumite de ce am realizat, ne creşte încrederea în noi şi asta poate fi observată şi de cei din jurul nostru. La fel se întâmplă şi la fiicele noastre.
 

Uneori, însă, fiica noastră consideră că încă este grasă deşi comparativ cu alte colege de-ale ei este mult mai slabă, greutatea ei este sub cea la care medicii se aşteaptă şi oricât de slabă ar fi, pentru ea nu este suficient. Devine rapid expertă în a contoriza caloriile, ştie cantitatea de grăsimi sau carbohidraţi din fiecare aliment, alegându-şi cu grijă ceea ce mănâncă. Are propriul ritual de a mânca - porţionează mâncarea în bucăţele foarte mici pe care le mestecă mult timp înainte de a le înghiţi, uneori îşi are propria farfurie din care mănâncă. De multe ori ne minte cu privire la cât şi ce a mâncat, sau spune că porţia de mâncare a fost imensă şi stomacul ei nu o tolerează, uneori acesta fiind un motiv de a vărsa. De fapt, la un moment dat ne dăm seama că ea  găseşte frecvent ocazii de a avea vărsături postprandiale. Alteori acuză diverse simptome digestive, refuzând cu îndârjire acele alimente, „care dau gaze sau arsuri“ din meniurile ei,  iar noi observăm în scurt timp că mai sunt doar foarte puţine alimente pe care ea le mai acceptă.

 

Găseşte scuze sau refuză de cele mai multe ori să mănânce in public sau chiar cu familia la masă. Se desprinde treptat de grupul de prieteni, se autoizolează, încercând sentimente de tristeţe, singurătate şi de nesiguranţă.  Începe să facă mai multe exerciţii fizice decât altă dată, uneori consumă diuretice sau laxative, nu pentru probleme medicale ci pentru a scădea şi mai mult în greutate.

 

Acestea sunt doar nişte semne comportamentale pe care noi le putem observa şi care ne pot îngrijora. Ceea ce este caracteristic persoanelor cu anorexie este faptul că nu recunosc niciodată că ar avea o problemă cu alimentaţia, nu cer ajutor sau nu îl acceptă decât foarte greu, neinteresându-le starea de sănătate a corpului lor ci doar imaginea lui, care niciodată nu este suficient de satisfăcătoare. Anorexie

Prin acest comportament alimentar autoimpus, ele cred ca deţin autocontrolul, dar, de fapt, le scapă de sub control propria sănătate. Sub presiunea pe care o au de a avea un corp perfect descoperă curând că în ciuda eforturilor depuse cu temeinicie, nu sunt mulţumite de rezultat, pedepsindu-se şi mai tare, blamându-se pentru cantitatea mică de alimente pe care şi-au dat voie să o mănânce, pierzând controlul şi intrând astfel într-un cerc vicios pe care de una singură nu îl va putea rupe.

 

De aceea, ca şi părinţi este foarte important să ne urmărim fiica şi obiceiurile ei alimentare, să cerem ajutorul specialiştilor, pentru că anorexia este o tulburare cu multiple implicaţii organice care pot pune viaţa fiicei noastre  în pericol.

 

Dr. Mihaela Popînzăreanu,

 

Medic specialist psihiatrie pediatrică

 

CENTRUL MEDICAL UNIMED Slatina

 

 

 

Pin It