UPU Slatina. Toţi pacienţii sunt testaţi pentru COVID. Cei cu simptome, testaţi şi pentru gripă

coronavirus upu slatinaToţi pacienţii care se prezintă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina sunt testaţi pentru depistarea SARS-CoV-2 iar în funcţie de simptomatologie, unii sunt testaţi şi pentru gripă, a declarat, luni, pentru AGERPRES, managerul unităţii medicale, Angela Nicolae.

„Începând de astăzi (luni, 9 ianuarie n.r.), funcţionează punctul de triaj UPU, unde sunt testaţi cu teste rapide pentru depistarea SARS-CoV-2 toţi pacienţii care se prezintă la UPU. Totodată, în funcţie de simptomatologie, pacienţii sunt testaţi şi pentru gripă, cu test rapid”, a spus Angela Nicolae.

Managerul SJU Slatina a menţionat că în unitatea medicală au fost luate încă de săptămâna trecută măsuri preventive de testare pentru coronavirus în cazul pacienţilor care se internează, fiind limitate ori suspendate vizitele în spital.

cani personalizate

Printre măsurile preventive luate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina se numără suspendarea vizitelor la pacienţii din secţiile cu risc (Cardiologie, Neurologie, Pediatrie, Medicală, Psihiatrie, Chirurgie Generală), reducerea duratei vizitei la pacient la 15 minute pentru restul secţiilor, cu excepţia ATI.

La spitalul din Slatina a fost reintrodusă şi obligativitatea purtării măştii de protecţie.

Managerul SJU Slatina a menţionat că în prezent nu a fost depăşită capacitatea maximă a vreunei secţii, însă secţiile Pediatrie şi Boli Infecţioase sunt mai aglomerate decât în alte perioade.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Slatina, medicul Emilian Postelnicu, la Pediatrie sunt ocupate 37 de paturi din cele 60 câte are secţia.

„Şi la Boli Infecţioase mai sunt încă paturi disponibile. Referitor la cazurile de COVID-19 şi gripă, sunt internaţi 12 bolnavi cu gripă şi 18 bolnavi cu COVID-19, dintre care trei cu stare generală gravă”, a spus Emilian Postelnicu. AGERPRES

 

 

Național

 

 

 

 

Oferă bucurie!

Alte articole

Poate te interesează: