Primele cazuri de flurona în România, infectarea simultană cu gripă și coronavirus. Recomandările medicilor

ambulanta copila arsa in cazanul cu tuicaÎn București, au fost confirmate primele cazuri de îmbolnăvire cu gripă și COVID simultan. Această dublă infecție este numită „flurona” și poate avea simptome puternice. Pentru că pot apărea complicații, este nevoie de internare pentru tratamentul adecvat, spun medicii.

Cazurile de dublă infectare, COVID și gripă, erau anunțate din timpul pandemiei la paciente în vârstă din Asia, care se simțeau rău, tușeau și aveau dureri în gât, până la primele cazuri confirmate în Israel.

În România, câteva astfel de cazuri, de pacienți cu dublă infectare, cu virusul gripal și cu SARS-CoV-2, au confirmat medicii de la Institutul Matei Balș. Se numește flurona de la „flu”, termenul din engleză pentru gripă și „rona”, de la coronavirus.

La Matei Balș, cei afectați au fost copii, cazuri ușoare.

Cum numărul de cazuri de gripă este foarte ridicat, suprapuse peste cazurile de COVID, e de așteptat ca și numărul de infectări cu Flurona să crească, estimează specialiștii.

În privința simptomelor, sunt cele de gripă, stare brusc modificată, dureri intense (articulare, muscular și dureri) și probleme digestive, la care se adaugă cele de COVID.

cani personalizate

Riscul este cu mult sporit în cazul dublei infectări, pentru că evoluția poate fi imprevizibilă, mai ales în rândul persoanelor trecute de 65 de ani și cu boli cornice, dar și în cazul copiilor sub 5 ani.

Când dubla infectare se confirmă, va fi nevoie de un control la medic și, posibil, tratament în spital pentru ambele infecții, gripă și COVID, respectiv două antivirale.

Spre exemplu, în urmă cu un an, Israelul anunța primul caz cunoscut al unei persoane dublu-infectate. Pacienta era o femeie însărcinată nevaccinată pentru COVID-19, în vârstă de 30 de ani.

Potrivit CNN, a fost tratată cu o combinație de medicamente pentru coronavirus și gripă și a fost externată în stare generală bună.

Ce trebuie să faceți dacă testele confirmă că aveți flurona

În momentul în care am două afecţiuni trebuie să le tratez pe amândouă, ceea ce înseamnă că voi da antiviral şi pentru gripă şi pentru infecţia cu SARS-CoV-2, pe amândouă din fericire le am ca variante, deci va fi un tratament asociat cu două antivirale, tratament efectuat în spital.

Diferența dintre răceală și gripă

Răcelile obișnuite sunt cauzate de rinovirusuri și coronavirusuri (altele decât SARS-CoV-2), în vreme ce virusurile gripale de tip A și B sunt cele care duc la îmbolnăvirea cu gripă sezonieră. Anumite persoane prezintă factori de risc în cazul acestor infectări, ceea ce poate schimba evoluția bolii. E vorba despre pacienții mai în vârstă cu boli asociate, astmatici, persoane imunodeprimate sau pacienții oncologici. Diferența dintre răceală și gripă este că cea de-a doua se instalează brusc ca simptomatologie, în comparație cu răceala obișnuită care debutează treptat, la 1-3 zile de la contactul cu o persoană bolnavă. Apar dureri musculare, frisoane, lăcrimarea ochilor, tuse seacă, durere în gât și congestie nazală. Pot apărea și vărsături. Se asociază febră mare, de peste 38 de grade Celsius.

Infecția cu COVID-19 debutează la fel de brusc ca și gripa sezonieră și are o evoluție extrem de rapidă. Simptomele COVID-19 presupun: temperatură, tuse seacă, dureri în gât și frisoane. Pot apărea și diaree și vărsături la unii pacienți. Dificultatea la respirație apare brusc, odată cu eventualele dureri în piept, pe măsură ce sunt afectați plămânii. În primele 48 de ore de la debutul simptomelor gripei se recomandă efectuarea unui test de gripă sau test rapid Covid care presupune un exudat nazal și se poate efectua acasă. Dacă rezultatul este neconcludent, ceea ce se poate întâmpla în cazul unui test antigen Covid, se poate merge într-un centru medical pentru recoltarea și interpretarea rezultatelor, care vor indica apoi și tratamentul antiviral necesar. Cea mai sigură metodă este cea a testului RT-PCR. Fotografie cu caracter ilustrativ / arhivă


 

 

 

Național

 

 

 

 

Oferă bucurie!

Alte articole

Poate te interesează: