Coronavirus Olt. Patru decese și 131 de cazuri noi

covid 19Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 131 de infecții noi cu coronavirus înregistrate în județ. De la începutul pandemiei bilanțul total al acestora a ajuns la 16.222 de cazuri de coronavirus.

Rata de infectare la nivelul judeţului a ajuns la 2,21 de cazuri la mia de locuitori.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi și sunt internați în spitale, în ultimele 24 de ore, 20 de persoane au fost reconfirmate pozitiv cu noul Coronavirus. Grupul de Comunicare Strategică a raportat patru decese înregistrate în județul Olt din cauza coronavirusului.

Record de îmbolnăviri în valul patru al pandemiei de COVID-19

În ultimele 24 de ore au fost 7.116 cazuri noi de COVID-19, cel mai mare număr de infectări din acest an. Crește și numărul deceselor asociate COVID-19. Alți 145 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. La ATI sunt 1.116 pacienți.

Până astăzi, 24 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.180.097 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 514 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.093.151 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.116 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 136 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

 

36.109 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat

În intervalul 23.09.2021 (10:00) – 24.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 145 de decese (78 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 145 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 8 la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 la categoria de vârstă 50-59 ani, 35 la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 la categoria de vârstă 70-79 ani și 46 la categoria de vârstă peste 80 ani.

133 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.476. Dintre acestea, 1.116 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 255 sunt minori, 239 fiind internați în secții și 16 la ATI.

Pin It