Transmitea live pe Facebook în timp ce conducea și a produs un accident cu 6 victime (VIDEO)

    accident botosaniUn tânăr din Botoșani a produs un accident rutier grav în urma căruia 6 persoane au fost rănite. Acesta era în direct pe Facebook, iar imaginile vor fi folosite de polițiști în anchetă.

    Tânărul, în vârstă de 28 de ani, care filma în timp ce conducea şi transmitea imaginile în direct pe o reţea de socializare, a produs, în noaptea de luni spre marţi, un accident rutier soldat cu şase victime. Accidentul a avut loc pe bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoşani, fiind implicate patru autoturisme.

    „Un autoturism care se deplasa pe bulevardul Mihai Eminescu, înspre strada Sucevei, nu păstrează o distanţă regulamentară faţă de autoturismul care rula pe aceeaşi direcţie de mers, în faţa sa, împrejurare în care intră în coliziune cu acesta şi îl proiectează într-un alt autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus. În urma impactului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat”, a declarat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, citată de AGERPRES.

    Cea de-a patra maşină implicată era parcată pe partea dreaptă a bulevardului Mihai Eminescu.

    Din accident au rezultat şase victime, dintre care una încarcerată în autoturismul răsturnat pe partea carosabilă. Ele au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati".

    Sursa imagini: stiri.botosani.ro

    Citește și: 

    Autorul accidentului filmat live pe Facebook, era băut și drogat

    Accident spectaculos cu șase mașini, în București (VIDEO)

     

    Național

    Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat, după ședința de Guvern, că termenii "carantină" și "izolare" au alte definiții, după ce Executivul a adoptat proiectul de lege în acord cu recomandările CCR.
    Național

    Luni, 06 Iulie 2020 15:44

    Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat, după ședința de Guvern,...

    Social

    Luni, 06 Iulie 2020 15:44

    Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul...

    Evenimente

    Luni, 06 Iulie 2020 15:42

    Poliţiştii au constatat 15 infracţiuni de deţinere de droguri de risc şi de mare risc, fiind...

    Evenimente

    Luni, 06 Iulie 2020 13:39

    În weekend-ul care tocmai a trecut, poliţiştii au continuat acţiunile de verificare. În urma...

    Evenimente

    Duminică, 05 Iulie 2020 17:06

    Zonele aglomerate din județ au fost luate cu asalt de oamenii legii. Peste 30 de amenzi au fost...

    Actualitate

    Duminică, 05 Iulie 2020 13:22

    Grupul de Comunicare Strategică a raportat, duminică, 280 de cazuri de coronavirus, în judeţul...

    Social

    Duminică, 05 Iulie 2020 12:38

    Înainte de contestaţii, la nivelul judeţului Olt doar șapte liceeni au obţinut media finală 10 la...

    Evenimente

    Sâmbătă, 04 Iulie 2020 17:07

    Polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali din Slatina au început acțiuni de verificare a...

    Actualitate

    Sâmbătă, 04 Iulie 2020 13:21

    Meteorologii au emis patru coduri portocaliu și galben, de caniculă și, respectiv, averse, vijelii...

    Social

    Vineri, 03 Iulie 2020 13:51

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care Ministerul Educaţiei asigură...

    Actualitate

    Vineri, 03 Iulie 2020 13:39

    Lucrările de extindere a străzii Drăgănești la patru benzi s-au încheiat mai devreme decât...

    Evenimente

    Vineri, 03 Iulie 2020 10:55

    Într-o singură zi, poliţiştii au fost solicitaţi să intervină la 57 de evenimente, 46 dintre...

    © Slatina TA. Drepturi rezervate
    Free Joomla! templates by Engine Templates