Constanța. Un bărbat fără permis aflat la volanul unei mașini cu numere false a lovit 10 autoturisme parcate

masina politieUn bărbat de 49 de ani care nu are permis de conducere, aflat la volanului unei mașini cu numere false, a lovit vineri seara zece autoturisme parcate pe o stradă din Constanța.

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii au fost sesizați vineri seara cu privire la producerea unui accident pe strada Brizei din municipiul Constanța, potrivit Mediafax.

Din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat de 49 de ani, în timp ce se afla la volanul unei mașini, ar fi avariat 10 autoturisme care se aflau parcate.

Polițiștii au stabilit că acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal.

 

 

 

 

Economie

 

 

Național

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.