Cluj Napoca. Momentul în care o fată de 15 ani este răpită de pe stradă (VIDEO)

fata rapita de pe strada clujTrei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani au fost reținuți de polițiștii clujeni după ce ar fi obligat o fată de 15 ani să urce în mașina lor pe o stradă din centrul orașului. Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru lipsire de libertate.

Potrivit IPJ Cluj, incidentul a avut loc joi seara pe o stradă din oraș.

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără ar fi fost constrânsă să urce într-un autoturism, care apoi a plecat.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 26 de ani, din Lugoj, județul Timiș, a coborât din mașină și ar fi obligat-o pe tânără de 15 ani, din comuna Baciu, județul Cluj, să urce în autoturism.

După câteva momente, în timp ce autoturismul se deplasa, tânăra a deschis una dintre portiere și a ieșit din mașină.

Polițiștii au identificat mașina în cursul nopții de joi spre vineri pe raza localității Ciucea, în județul Cluj.

Pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta, cei trei bărbați au fost duși la sediul Poliției, fiind ulterior reținuți pentru 24 de ore. Foto: captură YouTube/ Știri de Cluj

 

 

 

 

Economie

 

 

Național

Un accident s-a produs vineri dimineaţă în judeţul Giurgiu, pe DN 5, în localitatea Călugăreni. În accident au fost implicate un autoturism în care se aflau trei persoane şi o autoutilitară în care erau şapte persoane.

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.