Incendiu la un hotel din Eforie Sud. 80 de turiști evacuați iar 16 dintre ei au fost coborâți de pompieri de pe acoperiş

incendiu hotel eforie sudUn incendiu a izbucnit marţi dimineaţa la un hotel din Eforie Sud. 16 persoane, între care 5 copii, au fost coborâte de pompieri de pe acoperişul imobilului. În total, 80 de turiști au fost evacuați.

O persoană care fusese intoxicată cu fum a fost transportată la spital, conştientă, potrivit ISU Constanța, citat de Agerpres.

Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 4,00 dimineața. Pompierii au fost solicitaţi să intervină la un hotel cu 44 de camere, unde exista o degajare mare de fum.

La locul solicitării au fost alocate patru autospeciale de stingere, două autoscări, o maşină de descarcerare, trei SMURD, două ambulanţe SAJ, un total de 40 de pompieri.

„La momentul respectiv în hotel se aflau aproximativ 83 de persoane (79 de turişti, 4 angajaţi ai hotelului), dintre care 47 s-au autoevacuat, iar 36 au fost evacuate de către echipajele de la faţa locului. Dintre cele 36 de persoane, 16 (11 adulţi, 4 copii şi un sugar) au fost coborâte de pe acoperişul hotelului. O singură persoană care fusese intoxicată cu fum a fost transportată la spital de către un echipaj SAJ, conştientă, cooperantă”, precizează ISU Constanţa.

Incendiul a fost lichidat la ora 4,58, cauza probabilă a focului fiind un scurtcircuit la boilerul din camera tehnică a hotelului.

 

 

 

 

Economie

 

 

Național

Rata de infectare cu Covid-19 în București este, miercuri, de 3,3 la mia de locuitori. Capitala intră astfel în scenariul roșu, alături de județele Timiș, Satu Mare și Ilfov, situație în care accesul la unele evenimente se va face cu certificatul verde.

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.