Coronavirus/ Sute de medici, studenţi şi asistenţi medicali - la ''Maratonul Vaccinării'' de la Bucureşti

sala palatului bucurestiSute de medici, studenţi şi asistenţi medicali vor participa, în perioada 7 - 10 mai, 24 de ore din 24, la "Maratonul Vaccinării" care se va desfăşura la Bucureşti, la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională a României, şi care are rolul de a creşte numărul persoanelor imunizate împotriva COVID-19.

"Maratonul Vaccinării" de la Bucureşti este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", în parteneriat cu Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România - filiala Municipiului Bucureşti, Societatea Studenţilor la Medicină Bucureşti şi Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, şi al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, informează un comunicat al organizatorilor, transmis miercuri.

Potrivit sursei citate, personalul medical se va implica pe bază de voluntariat.

"Comunitatea academică din cadrul UMF "Carol Davila" Bucureşti îşi doreşte să susţină procesul de creştere a numărului persoanelor vaccinate din Capitală împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru că numai astfel putem să ne întoarcem cu toţii la normalitate, la viaţa de dinainte de pandemia de COVID-19. "Maratonul Vaccinării" - ediţia Bucureşti reprezintă încă un pas important pentru a atinge un nivel de imunizare a populaţiei suficient de ridicat astfel încât la nivelul întregii societăţi să începem o revenire la normalitate în raport cu pandemia. Fiecare persoană vaccinată contează. Cu fiecare dintre noi vaccinat contribuim la redeschiderea teatrelor, la desfăşurarea de activităţi recreative, la relansarea economiei, practic, la revenirea la activitatea noastră de dinaintea acestei crize sanitare. Nu vrem să doborâm recorduri în cifre, vrem însă să contribuim la atingerea unui record de responsabilitate", a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF "Carol Davila", citat în comunicat.

"Maratonul Vaccinării" de la Bucureşti va începe vineri, 7 mai, la ora 16,00 şi se va încheia luni, 10 mai, la ora 8,00.

Rapelul va avea loc trei săptămâni mai târziu, în perioada 28 - 31 mai.

"Orice persoană peste 16 ani poate fi vaccinată la "Maratonul Vaccinării" - ediţia Bucureşti, în baza cărţii de identitate, fără programare. Minorii peste 16 ani vor trebui să fie însoţiţi de părinte/ tutore, care să îşi dea acordul în scris", afirmă organizatorii. AGERPRES

 

 

 

 

Economie

 

 

Național

Circa 42 de km de autostradă, de la Nădășelu la Zimbor și mai departe la Poarta Sălajului, o parte din Autostrada Transilvania A3 care trece pe la vest de Cluj Napoca, sunt în prezent construiți de către asocierea de firme românești Spedition UMB - Tehnostrade.

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.