Român arestat după ce a condus motocicleta cu 290 de km/oră, în Marea Britanie

motociclist roman arestatSituație incredilă în Marea Britanie, acolo unde un român în Situație incredilă în Marea Britanie, acolo unde un român în vârstă de 19 ani a încercat să fugă din sala de tribunal, înainte ca instanța să-l condamne la 46 de săptămâni de închisoare pentru că a condus cu 290 de km/oră, relatează stiridiaspora.ro.

Românul fusese arestat după cea mai rapidă urmărire cu poliţia din Marea Britanie și a încercat să fugă din sala de judecată chiar înainte de a primi sentința în dosarul în care este cercetat pentru că a condus cu o viteză incredibilă, pe interzis și pe culoarea roșie a semafoarelor. Și de această dată, băiatul a fost prins de politiști.

Motocicleta condusă de băiat ar fi avut numere false, tânărul român fiind încătușat la finalul unei curse care a durat 38 de minute, scrie The Sun.

Băiatul a fost monitorizat și filmat de un elicopter al poliţiei londoneze. Într-un final, acesta a oprit la o benzinărie să alimenteze, moment în care a fost prins și arestat, potrivit BBC News.

Se pare că românul nu se află la prima abatere, el fiind urmărit și în luna mai a anului trecut, când a gonit cu o viteză similară de 290 de km/oră pe străzile din Londra și trei comitate: Hertfordshire, Bedfordshire şi Buckinghamshire.

Românul a pledat vinovat pentru conducere periculoasă, pentru că nu a oprit la semnalele poliţiştilor, dar şi pentru conducere fără permis şi făra asigurare. Pe 14 ianuarie, tânărul de 19 ani a fost condamnat la 46 de săptămâni de închisoare, mai arată sursa citată.

 

 

 

 

 

 

Social

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.