Andreea Bălan nevoită să refuze o vacanță din cauza soțului ei

andreea balan si george burceaSe știe că interpreta și soțul ei, actorul și scriitorul George Burcea sunt într-un “război” de opt luni de când s-au separat.

De curând, au apărut zvonuri că Andreea Bălan i-ar pune bețe în roate fostului soț la un proiect de televiziune la care acesta ar participa iar vedeta s-a văzut nevoită să iasă la înaintare cu o declarație în care să facă lumină.

Vedeta și cântăreața a ținut să facă câteva precizări după ce a fost acuzată că vrea să-i facă rău încă soțului ei, actorul George Burcea în noul său proiect de televiziune, un reality-show de supraviețuire din care ar fi vrut să-l scoată, informează tabu.ro.

“Dragii mei. Având în vedere apariția unor articole tendențioase în presă care îmi tulbură viața de familie, articole menite să amplifice divorțul meu și să mă discrediteze în opinia publică, mă simt nevoită să vin cu următoarele precizări: Nu de puține ori în cariera mea de peste 20 de ani, am fost atacată pe nedrept și a trebuit să mă apar. Armura mea a fost întodeauna adevărul și voi continuă să va spun direct și sincer prin ce trec păstrând discreția necesară protecției fetelor mele. Acum 6 zile am primit cadou de la o agenție de voiaj o vacanță de 7 zile (22 august – 29 august) în Grecia pentru mine, Ella, Clara și mama mea. Pentru a părăși țara împreună cu fetele mele, așa cum este legal, aveam nevoie de o împuternicire notarială din partea tatălui lor.

L-am contactat telefonic pe tatăl copiilor, însă la telefon mi-a răspuns un prieten, care mi-a spus că se află la filmarea unei emisiuni și că este imposibil de contactat până la jumătatea lunii septembrie. Am luat legătura telefonică cu producătorii emisiunii respective, pentru a-i întreba dacă există posibilitatea ca un notar pubilc să ajungă la locul filmării pentru semnarea actelor. Mi s-a comunicat, tot telefonic, că această posibilitate nu există întrucât concurenții se află în izolare strictă și nu au acces la nicio cale de comunicare. În nicio clipă nu am sugerat sau dat de înțeles că-mi doresc înlăturarea lui din emisiunea respectivă sau orice alt proiect. Din contra, mă bucur pentru realizările lui, având în vedere că și el are resonsabilități egale față de copiii noștri. Am înțeles situația și din experiență știu cum funcționează aceste emisiuni. Astfel am refuzat vacanța primită în Grecia și am optat pentru un sejur pe litoral în România săptămâna viitoare cu copiii mei. Având în vedere că mi-am trăit mereu viața după principii solide și morale, sunt sigură că și de această dată, adevărul va ieși la iveală. Va pup”, a scris Andreea Bălan pe pagina ei de socializare.

 

 

 

 

 

 

Social

 

 

Life style

Un bărbat din Canada a fost pus sub acuzare pentru că dormea în timp ce mașina lui Tesla, aflată în modul Autopilot, a atins viteza de 150 km/oră, informează BBC.

Alte articole

Poate te interesează:

© 2020 Slatina Ta. Drepturi rezervate.