"Birdman", de Alejandro Gonzalez Iñárritu, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 87-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles. Filmul a avut nouă nominalizări şi a mai fost premiat pentru "cea mai bună imagine", "cel mai bun scenariu original" şi "cea mai bună regie".
Anul acesta, la aceeaşi categorie au mai fost nominalizate filmele "American Sniper", de Clint Eastwood, "Boyhood", de Richard Linklater, "The Grand Budapest Hotel", de Wes Anderson, "The Imitation Game", de Morten Tyldum, "Selma", de Ava DuVernay, "The Theory of Everything", de James Marsh, "Whiplash", de Damien Chazelle.
Filmul regizat de Alejandro Gonzalez Inarritu prezintă portretul unui fost star al filmelor cu super-eroi, interpretat de Michael Keaton, care încearcă să revină în actualitate şi să aibă din nou succes cu ajutorul unei piese pe Broadway. Din distribuţia peliculei mai fac parte Edward Norton, Emma Stone, Naomi Watts şi Zach Galifianakis.
Lungmetrajul a avut nouă nominalizări la premiile Oscar 2015 şi s-a mai impus la categoriile "cea mai bună imagine", "cel mai bun scenariu original" şi "cea mai bună regie".
Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol principal este câştigat de Julianne Moore. Celelalte nominalizate au fost: Marion Cotillard pentru rolul din "Deux jours, une nuit", Felicity Jones pentru "The theory of everything", Rosamund Pike pentru "Gone Girl", Reese Witherspoon pentru "Wild".
Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal este câştigat de Eddie Redmayne pentru ”The Theory of Everything” . Ceilalţi nominalizaţi au fost: Steve Carell pentru rolul din "Foxcatcher", Bradley Cooper, pentru interpretarea din "American Sniper", Benedict Cumberbatch, pentru "The Imitation Game", Michael Keaton, pentru "Birdman".
Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor este câştigat de Alejandro Gonzalez Iñárritu. Ceilalţi nominalizaţi au fost: Alejandro Gonzalez Inarritu pentru regia filmului "Birdman", Richard Linklater, pentru "Boyhood", Bennett Miller, pentru "Foxcatcher", Wes Anderson, pentru "The Grand Budapest Hotel", iar Morten Tyldum, pentru "The Imitation Game".
Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat este câştigat de Graham Moore pentru "The Imitation Game".
Oscarul pentru cel mai bun scenariu original merge la ”Birdman”, de Alejandro Gonzalez Inarritu.
Premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră este câştigat de Alexandre Desplat pentru filmul ”The Grand Budapest Hotel”. Premiul i-a fost înmânat de celebra actriţă Julie Andrews, după un moment artistic special în care Lady Gaga a interpretat o piesă din coloana sonoră a filmului clasic ”Sunetul muzicii”.
Premiul Oscar pentru cel mai bun cântec a fost câştigat de "Glory" din "Selma".