Madonna, a fost găsită în stare de inconștiență. Fiul ei se afla la București

madonnaMadonna (64 de ani) a ajuns la terapie intensivă sâmbătă, 24 iunie, în stare gravă, și se află și acum sub supraveghere medicală.

Guy Oseary, managerul Madonnei, a făcut acest anunț ieri, în rețelele sociale. „Sâmbătă, 24 iunie, Madonna a dezvoltat o infecție bacteriană gravă și s-a aflat câteva zile la terapia intensivă. Sănătatea ei se îmbunătățește, totuși se află încă sub îngrijire medicală“, a scris Oseary într-o postare pe Instagram, citat de Daily Mail.

Potrivit Page Six, artista, care se afla la New York, „a fost găsită în stare de inconștiență și dusă imediat la spital, unde a fost intubată peste noapte“. Vedeta a fost nevoită să amâne turneul mondial „Celebration“, prin care aniversează 40 de ani de carieră și care urma să înceapă la Vancouver, pe 15 iulie.

Oseary a precizat că artista se așteaptă la o „recuperare completă“, dar va „întrerupe toate angajamentele“, inclusiv turneul „Celebration“.

O rudă a Madonnei a declarat sub protecția anonimatului pentru Daily Mail că infecția cântăreței a fost atât de gravă, încât familia s-a temut că artista ar putea muri. „În ultimele două zile, nimeni nu a știut cu adevărat în ce direcție aveau să se îndrepte lucrurile, iar familia s-a pregătea pentru ce e mai rău. Toată lumea credea că o putem pierde, asta a fost realitatea“, a spus ruda.

Rocco Ritchie (22 de ani), fiul Madonnei și al regizorului Guy Ritchie, s-a aflat în weekend-ul trecut la București, pentru festivalul SAGA. Acesta a petrecut la festival alături de Elena Chiriac, fostă concurentă la „Survivor România“. Potrivit Daily Mail, Lourdes Leon, fiica Madonnei și a actorului Carlos Leon, era la New York și s-a aflat alături de mama sa pe toată durata spitalizării.

În ultimele fotografii postate pe Instagram înainte de spitalizare, Madonna arăta destul de palidă și fragilă. Cântăreața, care este o perfecționistă, repeta intens pentru viitorul său turneu și lucra câte 12 ore pe zi. Foto: Madonna Facebook

Pin It
Tags: