VIDEO Squeezie, cel mai urmărit vlogger francez, are un succes nemaipomenit cu o melodie cântată în limba română

trei degeteCel mai urmărit vlogger francez a dat lovitura cu o melodie pe care o cântă în limba română. Piesa lansată de Squeezie este în topul celor mai ascultate pe Deezer în România şi pe Spotify în Franţa. Melodia „Time Time”, o parodie după muzica anilor 2000, are ca temă fericirea de mânca un pepene fără sâmburi.

Videoclipul a fost vizionat pe YouTube de peste 9 milioane de oameni în cinci zile de la lansare, iar CD-ul single a fost vândut în primele 48 de ore în aproape 40.000 de exemplare. Banii obținuți din vânzări vor fi donați în scopuri caritabile.

Squeezie, în vârstă de 25 de ani, pe numele său adevărat Lucas Hauchard, are peste 16 milioane de abonaţi la canalul său de YouTube. A devenit celebru propunând clipuri umoristice, filmulețe cu reacţii la diverse teme de actualitate, dar şi videoclipuri muzicale compuse cu diverşi prieteni.

La începutul lunii noiembrie el a reunit șase pasionaţi de muzică - două echipe de câte 3 - şi le-a propus o provocare: să creeze în doar trei zile „un hit în stilul anilor 2000”, scrie rfi.ro. Așa a luat naștere melodia „Time Time” și grupul „Trei degete” al lui Squeezie, care parodiază, între altele, hit-ul „Dragostea din Tei” cu care grupul O-Zone făcea furori în anul 2000.

Squeezie și cei doi prieteni alături de care apare în videoclip au învăţat de la o româncă pe nume Anca să cânte în limba română melodia, e adevărat nu foarte lungă - are 3 minute și jumătate - şi nici nu e prea complicată, dar este antrenantă și amuzantă.

Vloggerul a publicat pe YouTube și un fel de making-of al melodiilor create de cele două grupuri care s-au întrecut în cadrul provocării, iar în acest film - vizionat de peste 6,7 milioane de oameni - apare la un moment dat și Anca.

Anca și grupul „Trei degete” Foto: captură YouTube

 

 

 

 

 

 

Social

Diverse

NASA a lansat miercuri dimineața prima sa misiune de apărare contra unui asteroid. Este un test care ne va arăta cum putem salva planeta de o lovitură potenţial devastatoare. Misiunea DART este prima dedicată încercării de a devia un asteroid de la traiectoria care ar putea duce la un impact.

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.