„Am darul băuturii”/Șoferul de TIR nu mințea

alcooltestUn șofer de tir care avea în parbriz o plăcuță pe care scrie „Am darul băuturii” a refuzat să oprească la semnalul poliției pe un drum din Timiș, însă a fost până la urmă pe dreapta, iar etilotestul a arătat că el chiar consumase băuturi alcoolice.

alcooltest 1Duminică, pe un drum din județul Timiș, polițiștii au efectuat semnal de oprire unui autotren, în orașul Jimbolia, însă conducătorul nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, însă a fost tras pe dreapta la câteva străzi distanță, de alt echipaj.

Polițiștii au constatatcă este vorba despre un bărbat, de 32 de ani, din Biled, județul Timiș, și spune Poliția Română într-un mesaj pe Facebook, dacă tot „se lăuda” că are „darul băuturii”, au hotărât să-l testeze: 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Rezultatul: un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, sub influența alcoolului.

De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă de 580 de lei, pentru neoprire la semnalul polițiștilor.

 

 

 

 

 

 

Social

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.