Modificări la Codul muncii

muncitoriMinisterul Muncii ia în calcul, la propunerea patronatelor şi sindicatelor, să modifice Codul Muncii, ţinând cont de schimbările care s-au produs pe piaţa forţei de muncă din cauza restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus.

Modificările la Codul muncii sunt incluse într-un proiect de lege care a fost adoptat de Senat acum aproape un an și care a fost adoptat azi și de Camera Deputaților, informează avocatnet.ro.

Iată cele mai importante modificări cuprinse în document

 

1. Salariații vor putea fi însoțiți de un avocat, un expert în legislația muncii, un mediator specializat în legislația muncii sau un reprezentant al sindicatului la încheierea sau modificarea contractului. De asemenea, acești specialiști vor putea să însoțească angajații și în cazurile de conciliere cu privire la conflicte individuale de muncă sau în timpul cercetării disciplinare prealabile făcute de angajator. Concret, la discuțiile dintre angajator și salariat va putea asista unul dintre acești specialiști. În prezent, legea prevede că salariații pot fi asistați de terțe persoane, însă fără să se precizeze ce calitate profesională pot avea.

2. Problemele cu salariații vor putea fi rezolvate prin conciliere, înainte să se ajungă în instanță. Mai exact, înainte ca o nemulțumire a unui angajat să fie prezentată unei instanțe, părțile vor încerca să o rezolve pe cale amiabilă, prin conciliere. Conciliator va putea fi un avocat, un expert în legislația muncii sau un mediator specializat în legislația muncii.

3. Salariații să fie asistați de un expert în legislația muncii sau de un mediator specializat în legislația muncii la cercetarea disciplinară. În esență, se dorește ca, pe durata acesteia, salariații să poată fi asistați și de un expert în legislația muncii sau de un mediator specializat în legislația muncii, din moment ce, acum, angajații pot fi asistați numai de un avocat sau de un membru sindical. Evident, avocatul și membrul sindical vor rămâne mai departe ca opțiuni.

4. Pentru activitatea de HR, angajatorii să folosească și salariați care n-au o specializare în acest domeniu. Inițial, se dorea introducerea unei obligații, pentru angajator, de a folosi doar salariați specializați pentru activitatea de resurse umane. Acest lucru era specificat în forma legii ce a trecut de Senat. Însă deputații s-au răzgândit și au modificat ce au stabilit senatorii. Astfel, angajatorul va fi liber să îi repartizeze unui angajat atribuții în domeniul resurselor umane. O obligație specifică a fost menținută, însă, în privința externalizării serviciilor de resurse umane. În asemenea situații, angajatorul va trebui să contracteze servicii care să fie, neapărat, coordonate de un expert în legislația muncii.

Atenție! Proiectul de lege NU se aplică acum. Pentru a intra în vigoare, acesta mai trebuie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial, specifică sursa citată.

 

Eveniment

 

 

 

 

 

 

Alte articole

Poate te interesează:

© 2020 Slatina Ta. Drepturi rezervate.