Procurorii olteni nu sunt de acord cu noile condiții de pensionare și au decis, în semn de protest, să suspende pentru o săptămână activitatea a două secții.
Astfel, pentru o perioadă de o săptămână, va fi suspendată activitatea Secției de urmărire penală, excepție făcând cauzele care necesită urgență, și a Secției judiciare.
Comunicatul Parchetului Olt:
În data de 20.06.2023, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, s-a întrunit Adunarea Generală a Procurorilor, având pe ordinea de zi exprimarea unui punct de vedere cu privire la preconizatele modificări ale statutului magistratului, sub aspectul condiţiilor de pensionare şi demersurile legale ce se vor întreprinde de către procurorii acestei unităţi de parchet.
În urma dezbaterilor purtate, Adunarea Generală a Procurorilor a hotărât următoarele:
- Solicită ferm ca modificările legislative preconizate să nu afecteze drepturile magistraţilor aflaţi în funcţie şi orice eventuală modificare a vârstei de pensionare să producă efecte exclusiv în privinţa procurorilor recrutaţi sub imperiul noilor reglementări;
- Suspendă, în semn de protest, activitatea cu publicul, începând cu data de 21.06.2023, persoanele interesate având posibilitatea să transmită solicitările urgente, prin mijloace electronice sau prin poştă;
- Suspendă activitatea Secţiei de urmărire penală, cu excepţia cauzelor care necesită urgenţă, respectiv cauze cu măsuri preventive şi de siguranţă, cauze cu minori, cauze în care se împlineşte termenul de prescripţie în următoarele 6 luni;
- Suspendă activitatea Secţiei judiciare, în acord cu demersurile pe care le vor întreprinde judecătorii Tribunalului Olt;
- Reconvocarea Adunării Generale pentru data de 27.06.2023, ora 09:00, pentru reanalizarea situaţiei care a generat protestul.