Sechestru de peste un milion de lei la o firmă slătineană de construcții

control politia economicaPolițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au supus sechestrului bunuri de peste un milion de lei, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Bunurile, respectiv două imobile și șase vehicule, aparțineau unei firme slătinene.

Sechestrul s-a pus în urma continuării cercetărilor penale în dosarul de evaziune în care este implicată societatea de construcții din Slatina, transmit reprezentanții IPJ Olt.

„La data de 10 mai 2021, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra a două imobile și șase autovehicule, în valoare totală de 1.257.274 de lei, bunuri ce aparțin unei societăți comerciale din municipiul Slatina. Administratorul societății respective este bănuit că ar fi înregistrat achiziții fictive de materiale de construcții de la mai multe societăți comerciale tip fantomă, cu scopul de a diminua obligațiile de plată către bugetul de stat, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit și a TVA-ului cu suma de 1.257.274 de lei”, precizează Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al inspectoratului.

Infracțiunile au fost comise în perioada anilor 2010 – 2013.

Eveniment

 

 

 

 

 

 

Justiție

Fostul rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Adrian Iacob, şi fostul prorector al unităţii de învăţământ, Petrică Mihail Marcoci, au fost condamnaţi luni de Curtea de Apel Bucureşti la câte 3 ani închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind acuzaţi că l-au determinat pe un...

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.