Istoria Slatinei

Revoluția din Decembrie 1989 în municipiul Slatina (județul Olt) - Pagina 8

Index articole

revolutie slatina 5Un martor și participant direct al Revoluției din Decembrie 1989 este colonelul Gheorghe Lepădat, comandantul Garnizoanei Slatina. Potrivit mai multor surse istorice orale ale timpului, comportamentului rațional și echilibrat al acestuia se datorează faptul că în „Slatina nu au avut loc incidente tragice”, deși unii dintre subordonații săi reglaseră obuzierele având drept țintă sediul Securității. Pe un ton ferm, cu multă persuasiune, colonelul Gheorghe Lepădat i-a convins pe cei aflați în structura Securității locale să predea armele și pe o scurtă perioadă să fie păziți în unitatea din centrul Slatinei, pentru a nu fi expuși vendetiștilor și dizgrației publice generalizate.

După unele surse istorice, între comanda Școlii de Poliție din Slatina și Comandantul Garnizoanei orașului în timpul revoluției din decembrie 1989 a existat „consens”30. Această unitate a executat în această perioadă misiuni privind întărirea dispozitivului de apărare a unității militare de artilerie, preluarea pazei depozitelor cu alimente ale întreprinderii de profil de atunci, participarea cu elevi și subofițeri cursanți la serviciul de gardă și ordine publică, transportarea unei însemnate cantități de sânge la București și depunerea de fonduri în contul „Libertatea”31.

Despre ce s-a întamplat în Decembrie 1989 la Slatina în viața oamenilor simpli, a muncitorilor și intelectualilor, aflați la un punct de răscruce al istoriei naționale, stau mărturie de asemenea numeroase însemnări, făcute fie prin jurnale personale, fie prin declarații preluate în mass-media locală sau națională.

Maistrul Aurelian Florescu din Secția 3 Electroliză a Uzinei de Aluminiu ne-a relatat că atmosfera în rândul colegilor săi de lucru în timpul Revoluției din Decembrie 1989 a fost una tensionată determinată de ceea ce se întâmpla la Timișoara. Nu se știa adevărul. Echipa de muncitori pe care o coordona, ca dealtfel și alte echipe aflate sub conducerea altor maiștri au lucrat „la foc continuu”, fiind avertizați totuși să aibă grijă de eventuale sabotaje care ar fi perturbat procesul tehnologic de obținere a aluminiului. (Slatina în epocă era supranumită „Orașul Aurului Alb – n.n.).

Subinginerul Gheorghe Atanasescu - care a participat la evenimentele din decembrie 1989 de la Slatina, Timișoara și București - ne-a pus la dispoziție un material intitulat „Ar fi fost prea frumos!”pe care l-a publicat, cu diferite ocazii, în presa locală.

La începutul lunii decembrie 1989 acesta lucra la un Atelier de Cercetare și Proiectare (ACITPA) care deservea Întreprinderea de Prelucrare a Aluminiului Slatina, filială a Institutului de Cercetări Metalurgice din București. Din rațiuni economice și de partid ACITPA a fost reorganizată, jumătate dintre specialiștii săi fiind transferați la Întreprinderea de Țevi Slatina. Despre acest episod trist Gheorghe Atanasescu relatează următoarele: „ ... am fost mutaţi la ţevi, într-o cameră mare şi întunecoasă de la marginea unei hale industriale treizeci de proiectanţi împreună cu planşetele, cu birourile, cu aparat de radio, cu fum de ţigară, cu miros de creier ars, într-un întuneric specific oricărei fabrici.

Mă săturasem de întuneric şi am hotărât să nu intru acolo. Având planşeta defectă am cerut alta şi mi-au dat alta pentru a scăpa de mine. Era a soţiei antrenorului secund de la F.C.Olt care fusese avansată la personal, dar pentru mine era o victorie psihologică pentru viitor. De la 8 decembrie până la 19 decembrie am stat în picioare pe hol şi nu am intrat în birou cu toate că aveam dureri la piciorul stâng. Am hotărât să stau pe coridor şi să nu intru în birou pentru a protesta pentru că mă mutaseră fără ca eu să fiu de acord”32.

Vestea evenimentelor de la Timișoara îi parvine lui Gheorghe Atanasescu pe 19 decembrie 1989. Din acest moment decide să meargă acolo pentru a vedea pe viu ceea ce se întâmpla. Acesta detaliază în însemnările sale atmosfera dintr-o fabrică aflată pe platforma industrială a Slatinei, drumul și evenimentele de la Timișoara, în următoarele cuvinte: „În ziua de 19 decembrie colegul meu Paul Stancu mi-a spus că ,,au fost chemaţi la ordine’’ şi au fost îmbrăcaţi urgent cu uniforme militare şi li s-au dat arme pentru că ,,au luat ungurii Timişoara”. Mi-am dat seama de situaţie, mi-am dat imediat seama că motivele erau altele, nu ungurii erau motivul, şi am făcut cerere de concediu care mi-a fost aprobată imediat spre surprinderea mea. Banii de concediu îi luasem în august când fusesem programat, însă nu putusem să plec atunci pentru că a trebuit să fac proiectul şi macheta pentru demonstraţia de la 23 august. Am plecat în concediu încărcat cu mii de imagini confuze cu toate că totul devenise clar pentru mine, eram sigur că aşteptarea se terminase, habar nu aveam că greul abia acum avea să înceapă pentru mine, dar lumea merge înainte cu toate că incertitudinile cresc.

Nimeni nu mi-a spus ce e la Timişoara, însă, undeva, în sufletul meu ceva anume îmi spunea că trebuie să fiu şi eu acolo şi m-am dus înfăptuind una dintre măruntele nevoi ale vieţii şi nu cum cred eu că ar fi trebuit, poate numai pe jumătate sau nici atât, dar sunt nevoit să mă mulţumesc cu puţin. Decât ,,de loc-ul” majorităţii, eu am „ceva” şi acest ,,ceva” e averea mea, o avere la care ţin foarte mult cu toate că evenimentele s-au mai răcit.

 

 

 

 

 

 

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.