Istoria Slatinei

Revoluția din Decembrie 1989 în municipiul Slatina (județul Olt) - Pagina 3

Index articole

 În ziua de 22 decembrie 1989 la Slatina era liniște. În realitate era liniștea dinaintea furtunii... Nepotul lui Nicolae Ceaușescu a trecut pe la Inspectorat unde șeful său i-a comunicat că „la București este liniște”. A plecat spre Scornicești pentru a se schimba de „costumul destul de șifonat”. Aici a aflat de la șeful miliției locale că generalul Milea „s-a sinucis” și că „s-a declarat stare de necesitate” pe întreg teritoriul țării. Emil Bărbulescu s-a reîntors în unitatea de la Slatina conștientizând situația „nu prea de invidiat” în care se găsea. Din toate informațiile pe care le deținea (inclusiv în legătură cu incidentul din timpul mitingului de la București) reieșea că pe teritoriul țării acționau agenți diversioniști străini. În calitate de ofițer al forțelor armate române era obligat să lupte împotriva acestora. „Numai că - mărturisește acesta - era și apartenența mea la familia celui care atunci conducea țara. Dorința mea de a-mi îndeplini datoria de ofițer ar fi putut fi lesne confundată cu dorința de a-mi apăra ruda sus-pusă”. În opinia sa o demisie a Președintelui în acea situație ar fi fost „ieșirea ideală”12.

Elena Bărbulescu i-a telefonat în ziua de 22 decembrie 1989 fiului său căruia i-a spus că la București „au intrat în C.C. (Comitetul Central - n.n.) și i-au omorât pe toți”.

revolutie slatina 9Chestionat în privința părerii sale privind ceea ce s-a întamplat în 22 Decembrie 1989, Emil Bărbulescu afirma: „Revoluție? Lovitură de stat? Lovitură de stat grefată pe o mișcare populară spontană? Câte puțin din toate acestea. Bineînțeles, că mulți dintre cei care au acționat după un scenariu dinainte întocmit sunt convinși și la ora actuală că au acționat conform propriilor dorințe. Deci, fiind câte puțin din toate cele mai înainte enumerate, le vom numi pe scurt: „Evenimente”. Ne aflam în ziua de 22 decembrie. La televizor a apărut Mircea Dinescu, care a anunțat printre altele și fuga de pe C.C. (Comitetul Central- n.n.). Nu i-am dat crezare. În urma informației primite de la mama, aveam o altă variantă. Mai demnă. Mă înșelam! Președintele, ca și Ludovic al XVI-lea, alesese fuga. Pe atunci nu știam că a fost obligat să aleagă această variantă. Unul dintre foștii mei colegi mi-a poveestit că are informații sigure potrivit cărora un ofițer din garda personală (a lui Nicolae Ceaușescu) l-ar fi forțat să plece, punându-i automatul la tâmplă. Așa să fie? Părerea mea este că dacă a fost forțat să plece, cu totul altcineva l-a forțat. Cineva cu grad superior ofițerului amintit. Toate acestea le-am aflat mai târziu. Atunci înțelegeam că Dinescu spune adevărul. Că președintele a fugit. Înțelegeam și mă durea. Abia atunci când am vizionat „procesul de la Târgoviște”, am înțeles că omul acela nu a fost un laș. Orice, dar laș, nu. Felul cum a știut să moară o demonstrează”13.

Emil Bărbulescu relatează că în ziua de 22 decembrie 1989, în timp ce la televiziunea națională se prezenta mersul evenimentelor, a fost primit un „telefon de la generalul Iulian Vlad”, care a ordonat „depunerea armamentului”. El consideră acest ordin ca fiind tardiv. Întrucât pentru păstrarea ordinii se dispusese înființarea de grupe muncitorești și fiind convins că rămânerea sa în sediul Inspectoratului Județean de Miliție Olt putea genera „greutăți colegilor”, Emil Bărbulescu, a decis predarea armei sale și a muniției aferente.

Modul cum a decurs acest episod desfășurat în prezența inspectorului șef, a șefului Securității, a locțiitorului șefului Miliției Județene, a ofițerului instructor de la Consiliul Politic al Ministerului de Interne și „a încă trei-patru ofițeri cu funcții mai mici” este relatat în următoarele cuvinte: „...am scos pistolul (cu toc cu tot) și l-am depus pe masa din biroul inspectorului șef (...). Unul dintre ei (ofițerii prezenți - n.n.) nu a fost om. În momentul în care am predat pistolul, am scos încărcătorul pentru ca cei de față să poată vedea că sunt toate gloanțele în încărcător. După care l-am introdus la loc. Unul dintre ei a sustras încărcătorul. Cred că realizați ticăloșia. În cazul în care în Slatina s-ar fi tras un singur glonț și ar fi fost rănit un singur om, eu aș fi fost acela acuzat de această faptă. Cine ar fi crezut că sunt nevinovat? Eram destul de motivat s-o fac, nu? Marele meu noroc a fost că nu s-a tras. Deși, dacă vezi impunătoarea cruce din fața Prefecturii, ești tentat să crezi că în Slatina s-au desfășurat lupte grele și sângeroase. Așa se scrie istoria14”.

 

 

 

 

 

 

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.