Istoria Slatinei

Revoluția din Decembrie 1989 în municipiul Slatina (județul Olt) - Pagina 15

Index articole

Despre contextul acestei întrevederi mărturisește următoarele aspecte: „Comitetul nostru, al foștilor deținuți politici, din cadrul CFSN Olt, m-a propus să fac parte din Comisia de abuzuri a CFSN Olt, abuzuri petrecute între anii 1945-1989. Această comisie era alcătuită astfel din respectivul jurist de la Piatra-Olt, Nicolae Grădinaru, președinte și prof. Mircea Botez, Ilie Chiriță, Cârciumaru - un maior de la armată și, cu voia dumneavoastră, Constantin Soare - membri. Între timp, s-a înființat și Asociația Tineretului Frontului Salvării Naționale. Colegii meu revoluționari m-au ales în funcția de secretar-general. Președinte a fost ales nimeni altul decât Gheorghe Comănescu (Dumnezeu să-l ierte, căci a murit mulți ani mai târziu, într-un mod cu totul și cu totul misterios, fiind infiltrat și în structurile de Securitate…). Am înființat atunci un ziar intitulat „Da și Nu”, în care am scris un articol, prin care-i rugam pe cei care-au fost persecutați în timpul regimului comunist (între anii 1945-1989) să vină cu petițiile la Casa de Cultură a Sindicatelor sau la Casa Caracostea, care a fost și sediu al tineretului FSN.

În momentul în care am început să primesc dosarele cu reclamații, au venit la mine doi subofițeri de la Școala de Miliție din Slatina, cu un memoriu de șapte pagini, în care (atenție, nu-mi venea să cred!) unul dintre reclamanți declara că știe, cu lux de amănunte, totul despre transportul morților de la Timișoara și mai știe, de asemenea, și faptul că eu am fost în izoterma cea mare, cu cele 27 de cadavre. Pe subofițerul respectiv îl chema Gheorghe Pop. Acesta mi-a mai spus că mai are un dosar foarte important care trebuie să ajungă la CFSN Bucuresti, la Petre Roman sau Ion Iliescu. Ambii subofițeri m-au rugat să nu mai spun la nimeni despre acest lucru, să mă ocup personal de înmânarea acestui dosar domnilor citați mai sus: Roman si Iliescu! Erau acolo, pe lângă alte informații, date zguduitoare, foarte importante cu privire la coloneii Chițac, Teodor Ardelean, Diamandescu și Gheorghe Rațiu, care au supravegheat și supervizat transportul morților de la Timișoara,   dintr-o Dacie albă, condusă de acest subofițer, Gheorghe Pop.

Despre Gheorghe Dobrinoiu am aflat tot de la Gheorghe Pop că a avut drept nume conspirativ Vasile Grui și a condus, pe linie de Securitate, Spitalul din Timișoara, în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Când am citit acele documente, am avut senzația că mă aflu din nou în acel autofrigorific, căruia - din fericire pentru mine - nu i-a funcționat instalația de frig. Cei doi subofițeri mi-au spus să nu afle nimeni, deocamdată, din Ministerul de Interne despre acel dosar, că le este teamă că pot fi arestați sau chiar uciși… O perioadă destul de lungă, nu am vorbit cu nimeni despre dezvăluirile subofițerilor respectivi. Vroiam să strâng probe și să mă conving singur de grozăviile pe care le auzisem.

Recunosc faptul că, mai târziu, despre toate acestea, i-am spus și președintelui Gabi Comănescu și ne-am hotărât împreună să ducem la domnul Petre Roman toate dosarele, privind abuzurile pe care le întocmisem.

Colegii noștri de la ATFSN au hotărât să facem două echipe pentru întâlnirea cu Roman. Una de la Slatina și alta de la București. Subsemnatul, alături de Gheorghe Comănescu, Puiu Nițu și Dumitru Popescu, precum și de un subofițer de la Școala de Poliție Slatina formam echipa de la Slatina. Adriana Boghiu și frații Crăciun de la ATL București, cu sediul în fostul CC al PCR, formau echipa de la București.

revolutie slatina 11Domnul Petre Roman ne-a primit în sediul din Piața Victoriei nr. 1. Ne-am înregistrat la intrare, în data de 29 ianuarie 1990. Date care se pot și acum verifica.

Ne-a preluat Dan Iosif și ne-a dus cu liftul până la biroul domnului Petre Roman. Acesta ne-a primit cu o mare amabilitate, a întrebat despre ce se mai întâmplă la Slatina și, bineînțeles, ce vânt ne aduce la domnia-sa. Am cerut colegilor permisiunea să-mi dea voie să prezint situația dosarelor pe care le adusesem. Tocmai când mă pregăteam sufletește să fac acest lucru, în birou a intrat, foarte agitat, actorul Ion Caramitru, rugându-l pe domnul Petre Roman să dispună trimiterea unei tanchete, pentru a-l salva pe Corneliu Coposu, președintele PNȚCD, din ghearele falșilor mineri… Eram în biroul lui Petre Roman, în ziua Domnului 29 ianuarie, anul de grație și dizgrație 1990. După un șir de convorbiri telefonice, cuprinzând anumite ordine și precizări privind situația în care se afla Corneliu Coposu, domnul Petre Roman s-a uitat spre noi, arătându-ne, cumva, ușa. Jos, la intrare, mai mulți ziariști francezi de la Le Monde așteptau și ei să fie primiți de Petre Roman. Simțeam atunci că planurile mele de a-i arăta acestuia dosarul acela important sunt pe cale să se spulbere. Am luat taurul de coane și l-am abordat ex-abrupto: „Domnule Roman, am un dosar important, pe care vreau să-l vedeți urgent și să dispuneți măsuri!” Petre Roman a luat dosarul și a început să-l citească. Pe chipul lui se citea îngrijorarea, crisparea și surprinderea. După ce l-a citit în diagonală, și-a cerut scuze, spunând că dosarul nu este de competența domniei-sale, nu el trebuie să ordone o anchetă, chemându-l atunci pe gen. Jean Moldovan. Acesta m-a chemat în biroul lui Alexandru Bârlădeanu, unde s-a uitat și el – la fel de surprins – pe acel dosar. Un sfert de oră mi s-a părut o eternitate, apoi, și-a îndreptat privirea spre mine și mi-a zis: „Băi, băiatule, acestea sunt lucruri pe care numai timpul le rezolvă!” M-a poftit civilizat afară și apoi l-a chemat pe subofițerul care îmi adusese acel dosar. După un alt sfert de oră, după ce l-a eliberat și pe acel subofițer, generalul Moldovan a ieșit și mi-a zis: „Băi, Soare, tu meriți să intri în Poliție”. Și mi-a dat o recomandare, cu care să mă prezint la Comandantul Poliției din Olt ca să mă facă polițist. Am luat biletul, ca să-l păstrez ca amintire, fiindcă nu doream să devin polițist. Mi-am dat seama că în dosarul respectiv erau lucruri și date de o importanță capitală, la care noi - muritorii de rând - nu trebuia să avem acces. Acest fapt s-a confirmat câteva săptămâni mai târziu, când am fost informat că subofițerul cu dosarul nu mai este de găsit și că a dispărut”40.

 

 

 

 

 

 

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.