Istoria Slatinei

Revoluția din Decembrie 1989 în municipiul Slatina (județul Olt) - Pagina 12

Index articole

 Când aşteptam să plece personalul din Craiova şi priveam la agitaţia dintr-un tren plin care îşi aştepta plecarea către Timişoara, cineva din acel tren a strigat: Tovarăşe secretar, uite-l pe acela care a coborât şi se întoarce!

Erau muncitori de la fabrica în care lucram şi eu, erau și de la alte fabrici şi totul se petrecea în ziua de douăzeci decembrie, iar coloanele de oameni ai muncii fuseseră încolonate să salveze Timişoara de imperialişti.

Am coborât seara în gara din Slatina obosit, dar bucuros şi de la gară până acasă am bătut pe la uşile mai multor cunoscuţi pentru a le aduce vestea cea mare, pentru a le spune ce era la Timişoara. Unii au zis că mint, alţii că sunt nebun, alţii că sunt securist, alţii că am halucinaţii. Ştiau şi ei câte ceva deoarece lumea se răsucise cumva şi pe aici, dar erau convinşi că se va rezolva la Timişoara, erau siguri că nu îl pot ăia să-l dea jos pe Ceauşescu. Toţi aceşti prieteni, oameni serioşi cu familii, cu copii, cu funcţii, cu greutăţi m-au sfătuit să tac, să nu mai spun la nimeni glogozăniile astea ale mele şi atât. Am fost atât de supărat de mentalitatea prietenilor mei că în acele zile nu am mai vorbit cu nimeni despre Timişoara, am tăcut închizând totul în mine până m-am hotărât să scriu.

Pe acei prieteni i-am şi uitat, dar nu am uitat că am umblat o noapte de vis printr-o Timişoară care se răsculase, am umblat o noapte printre copii cu piepturile descheiate care strigau în cor către tancurile şi maşinile puterii: ,,Vom muri şi vom fi liberi!”.

La televizor, nimic deosebit, cântece patriotice şi „iepocă de aur”. Am adormit greu şi am visat multe ”33.

Un alt martor slătinean al evenimentelor din Decembrie 1989 este Constantin Soare, fost deținut politic, condamnat pentru greva minerilor de la Motru din 19 octombrie 1981. Acesta a lansat în spațiul public teoria „nedovedită”34 a transportului revoluționarilor uciși la Timișoara, către crematoriul „Cenușa” din București, prin intermediul a „două camioane” și nu a unuia singur, așa cum se cunoaște din documente oficiale.

Rămâne o realitate tristă și abominabilă încercarea de a fi șterse urmele represiunii comuniste de la Timișoara din ziua de 17 decembrie 1989. Din ordinul direct și imperativ al Elenei Ceaușescu, în noaptea de 18-19 decembrie, la ora 1,00, din morga Spitalul Județean din Timișoara au fost sustrase și încărcate într-o autoizotermă într-o trupurile martirilor, fiind astfel pusă în executare „Operațiunea Trandafirul”35.

Potrivit lui Constantin Soare, unul dintre camioane s-a defectat la Slatina, fapt ce i-a determinat pe „securiștii” aflați în misiune secretă să încerce să scape de cadavre și să șteargă orice urmă. Mașina cu morți a ajuns la Școala de Poliție din Slatina unde cadavrele au fost mai întâi arse în acid sulfuric, apoi incinerate, iar cenușa aruncată în Olt36.

Protagonistul acestui episod neverosimil37 lasă posterității următoarele mărturii despre modul cum a ajuns în data de 18 decembrie la Timișoara și despre prezența sa în „camionul cu morții Timișoarei”: „După eliberarea mea din Penitenciarul Baia-Mare, după executarea mandatului de șase ani și patru luni de detenție grea, așa cum v-am mai relatat, eu nu aveam voie să părăsesc municipiul Slatina decât pe o rază de 30 de kilometri. Pentru deplasări mai lungi de 30 de kilometri, trebuia să obțin o aprobare specială de la Securitate.

Personal, mă simțeam eliberat nu numai din pușcărie, dar și sufletește. Aveam casă, masă, eram ospătar la Restaurantul INTIM, acolo unde viermuiau foștii turnători și acoliți ai regimului Ceaușescu, care deveniseră subit cei mai ai dracu’ dizidenți și contestatari ai regimului de tristă amintire. Aveam o nevastă pe care o iubeam, totul părea că a intrat în normalitate. Eram însă legat de acel lanț de 30 de kilometri și acest lucru nu-mi dădea pace. Mi-am amintit un fapt care mi-a sugerat o nouă idee, aceea de a elimina și lungimea acestui lanț. Mi-am amintit că, în 1981, după greva minerilor de la Motru, completul de judecată care-mi dăduse sentința se desfășurase în orașul de pe malul Begăi, Timișoara. Atunci, m-am hotărât să merg la Procuratura Militară din Timișoara, pentru a încerca să determin autoritățile să-mi ridice acea interdicție, deoarece eu consideram că am suferit destul în cei șase ani și patru luni de detenție.

 

 

 

 

 

 

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.