Dumitru Caracostea

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

caracosteaDumitru Caracostea (n. 10 martie 1879, Slatina – d. 2 iunie 1964, București) a fost un critic, istoric literar și folclorist român. Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stilisticieni ai literaturii române.

În pofida vârstei sale înaintate, a fost arestat de autoritățile comuniste în anul 1950 și ținut la închisoare timp de cinci ani ca deținut politic.

Fiul lui Nicolae Caracostea, magistrat, și al Eufrosinei (n. Bichan), prof. de lb. franceză. Prin tată era de origine aromână. Școala primară și prima clasă de liceu le urmează la Slatina; continuă și termină studiile liceale în Capitală, la Colegiul „Sf. Sava" (1900); urmează, din 1900, cu întreruperi, cursurile Facultății de Litere şi Filosofie a Univ. din Bucureşti (licenţa în 1908), unde este elevul lui Titu Maiorescu, I. Bianu şi Ov. Densusianu.

Influenţa acestora este hotărâtoare asupra formării sale ştiinţifice. În 1909 obține o bursă de studii la Viena, unde va lucra sub conducerea directă a lui W. Meyer-Liibke. În 1913 susține două doctorate: unul în filosofie, celălalt în filologie romanică. O dată cu izbucnirea războiului (1914) se întoarce în țară. Între 1914 și 1925 este prof. de liceu; din 1920 predă cursuri și la Univ. din București, mai întâi ca docent la catedra lui Ion Bianu, apoi, din 1930, ca prof. titular la catedra de istorie a literaturii române moderne și folclor.

Prin strădaniile sale, în 1933 ia ființă Institutul de Istorie Literară și Folclor, sub patronajul căruia va apărea, între altele, seria de "mărturisiri literare" ale unor scriitori romani contemporani. În 1938 este ales membru al Academiei Române, fiind o vreme și președinte al secției literare.

În timpul războiului (1941-1944) este director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă. Condamnat în lotul demnitarilor politici și miniștrilor din guvernele dinaintea lui 1944; arestat în 1950 și deținut la închisoarea din Sighet până în 1955, fără a fi judecat.

A colaborat la Adevărul literar și artistic, Convorbiri literare, Drum drept. Flacăra, Gândirea, Langue et litterature, Mit-teilungen des Rumanische Instituts und der Universitat (Viena), Revista Fundațiilor Regale, Viața nouă, Viața Românească etc. Activitatea literara și științifică a lui CARACOSTEA se desfîșoară cu predilecție în două direcții: studiile de folclor (Miorița în Moldova, Muntenia și Oltenia, 1924) și exegeza operei eminesciene {Arta cuvântului la Eminescu, 1938; Creativitatea eminesciană, 1943).

În scrierile „Oltul se întoarce la matcă” şi „Anii studenţiei mele” vorbeşte despre frumuseţea Slatinei - „oraşul-amfiteatru” şi despre câteva elemente care i-au influenţat copilăria: dealul Grădişte şi podul de peste Olt.

Lucrările sale asupra baladei populare (Balada poporană română, 1932-1933) fundamentează o nouă metodă de cercetare, aceea a geografiei folclorice. Comentariile eminesciene se disting prin dubla perspectivă pe care o urmează: una dinamică (geneza poemelor) și alta statică (arta cuvântului).