Străzi vechi în Slatina de azi (II)

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

1Uliţa Boiangiilor (strada Fraţii Buzeşti)

Denumirea este motivată de obiceiul vremii după care negustorii şi meşteşugarii de acelaşi profil se aşezau pe aceeaşi uliţă. Pe Uliţa Boiangiilor sau „În Pietriş” se aflau numai cojocari şi boiangii, meserii foarte vechi în Slatina.

Meşteşugul boiangeriei, adică vopsitul firelor, pânzeturilor, stofelor în culori naturale vii şi durabile, se bucura de o aşa mare faimă încât un vestit boiangiu îşi întregeşte numele cu cel al meşteşugului, devenind Ion Savu Boiangiu. Prin testamentul făcut în 1859, Ion Savu Boiangiu lasă averea bisericii Sf. Nicolae din Târg (situată în vecinătatea bisericii Adormirea Maicii Domnului), grav avariată de bombardamentele germane din primul război mondial şi demolată în anul 1936.

De la sfârşitul secolului al XIX-lea până în anul 1926 Uliţa Boiangiilor se numeşte strada Ionaşcu, în memoria marelui filantrop slătinean Ionaşcu zis Cupeţu. Strada pornea de la biserica Ionaşcu şi se termina în strada Lipscani, pe o lungime de 270 m având 35 de case. Din anul 1926 până în anul 1948, strada poartă numele Tache Protopopescu, numele negustorului Ionaşcu fiind atribuit actualei străzi Ionaşcu.

Economistul Tache Protopopescu, născut la Poboru în anul 1850, s-a dedicat înfiinţării, organizării şi dezvoltării sistemului bancar agrar din judeţele Olt, Romanaţi, Argeş, Teleorman şi Dâmboviţa, după modelul băncii Oltul din Slatina, fondată în anul 1899. Ca om politic a avut convingeri ferme, pentru care a militat cu onestitate şi dezinteres, reprezentând judeţul Olt în Parlament ca deputat al Colegiului I în patru legislaturi.

Ştefan şi Nae Protopopescu, fraţii mai mari ai lui Tache Protopopescu, au avut de asemenea o contribuţie însemnată la dezvoltarea Slatinei. Ştefan Protopopescu răpus de boală la Paris, pe când urma facultatea de ştiinţe financiare, donează Primăriei Slatina un fond de 71 500 lei pentru dezvoltarea instrucţiunii publice. Din acest fond, în anul 1887 se construieşte Şcoala normală de băieţi nr. 2 „Ştefan Protopopescu”.

Nae Protopopescu a locuit pe strada ce va purta numele fratelui său, Tache Protopopescu într-o casă aflată astăzi în patrimoniul Primăriei Municipiului Slatina. Intrarea de factură neoclasică este străjuită de cariatide „ascunse” de un ornament neinspirat, adăugat târziu. Autoritatea lui Nae Protopopescu era atât de mare încât însuşi primul ministru Ion C. Brătianu a dorit să îl cunoască pe omul fără de care nu se mişca nimic în judeţ. Lui Nae Protopopescu i se datorează, printre altele, înfiinţarea a două şcoli emblemă: Şcoala inferioară de agricultură Strehareţ şi Gimnaziul Radu Greceanu.

Pe partea dreaptă, mai sus de casa Nae Protopopescu se păstrează casa avocatului I.A. Tomescu, distins primar şi parlamentar. Ca primar al Slatinei a modernizat străzile oraşului, a asfaltat trotuarele de pe b-dul Gării şi a dotat uzina electrică cu utilaje performante. Ca parlamentar, înzestrat cu darul elocinţei, s-a remarcat prin discursurile rostite în şedinţele publice şi prin activitatea desfăşurată în secţiuni, laboratorul creaţiei legislative.

Pe strada Ionaşcu, ulterior Tache Protopopescu a funcţionat din anul 1905, când a fost înfiinţată, până în 1948, Sucursala Slatina a Băncii Naţionale, care a impulsionat dezvoltarea economico-financiară a Slatinei şi a judeţului Olt.

La intersecţia cu strada Sf. Treime, casa cu balcon din fier forjat a aparţinut familiei Sirochi, care avea la parter o foarte căutată parfumerie şi drogherie, mai ales de doamne spre disperarea domnilor!

În ultima casă de pe partea stângă, se afla „Foto Elegant” al lui Davidescu şi Haberstumff, unul dintre cele mai moderne studiouri foto din Slatina. Aici se executau fotografii pe carton, înrămate artistic, din care ne privesc oameni senini şi eleganţi.

Numită în perioada comunistă strada Ilie Pintilie, după 1990 vechea Uliţă a Boiangiilor ia denumirea de Fraţii Buzeşti.

Uliţa Boierească (strada Ionaşcu)

Urmând marginea dealului Grădişte pe o lungime de 850 m, Uliţa Boierească pornea de la biserica Ionaşcu şi se termina în strada Bucureşti (în prezent George Poboran).

S-a numit Uliţa Boierească pentru că de-a lungul ei au avut case mari familii boiereşti, precum: Deleanu, Ernest de Lapommeraye, Urdăreanu, Milcoveanu, Perieţeanu, Berindei.

Din anul 1856 se numeşte strada Solomon, de la numele ispravnicului judeţului Olt, căpitanul Alexandru Solomon care întreprinde primele lucrări de îndreptare şi nivelare ale Uliţei Boiereşti. Reprezentant al judeţului Olt în divanul Ad-hoc al Ţării Româneşti, Alexandru Solomon va cunoaşte o frumoasă carieră politică şi militară: ministru în ultimul cabinet al lui Al. I. Cuza, este avansat general în 1872 şi comandant al diviziei a II-a a armatei române în timpul războiului de independenţă (1877-1878).

În anul 1926, strada Solomon va lua numele lui Ionaşcu, marele binefăcător al oraşului, pe această stradă fiinţând două edificii importante ridicate din averea donată de negustorul Ionaşcu Ioan Sârbu şi jupâneasa lui Neaga în acest scop: biserica şi şcoala; spitalul, de asemenea prevăzut de Ionaşcu în testament, se va construi pe amplasamentul actualului Spital de Urgenţă.

Strada începe cu o biserică intrată în mentalul colectiv drept Catedrala oraşului împrejmuită de o generoasă grădină, tăiată ulterior pentru a se asigura aliniamentul străzii.

Pe acest loc, Ionaşcu înălţase între anii 1780-1786 biserica cu hramul Sf. Nicolae şi Sf. Gheorghe din care se mai păstrează doar pisania cu slove meşteşugit cioplite şi piatra de mormânt a ctitorului, trecut la cele sfinte în 28 noiembrie 1795, împodobită cu chenar în motive vegetale şi inscripţie tombală în câmpul central. Până la construirea localurilor proprii, şcoala şi spitalul, printre primele din Ţara Românească, au funcţionat în chiliile bisericii.

Pentru că vechea biserică zidită de Ionaşcu se degradase, în anul 1873 începe reclădirea unei biserici monumentale din fondurile lăsate de primul ctitor. Decoraţia exterioară în manieră neoclasică este completată de pictura interioară realizată de marele pictor Gheorghe Tattarescu. Sfântul locaş este târnosit la 8 noiembrie 1877 în prezenţa episcopului Ghenadie al Argeşului care, în semn de cinstire a filantropului Ionaşcu, a promis că va dona casele sale din Slatina pentru trebuinţa oraşului.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, strada Ionaşcu se înfrumuseţează cu un edificiu de proporţii – Şcoala primară de băieţi nr. 1 Ionaşcu (în prezent Casa Corpului Didactic). Clădirea, ridicată din veniturile fondurilor lăsate de negustorul Ionaşcu de antreprenorul Bardeli, italian stabilit în Slatina, se impune prin varietatea elementelor decorative amplasate pe faţada principală. Concepută după planurile neîntrecutului reformator al învăţământului românesc, Spiru Haret, şcoala beneficia de spaţii interioare structurate modern: clase, laboratoare, printre cele mai dotate din oraş, bibliotecă.

În faţa bisericii Ionaşcu, se aflau casele boierilor Vulturescu, pomeniţi în hrisoavele anului 1546 cu moşii la Bogdăneşti, localitate care va lua numele boierilor de moşie devenind Vultureşti.

Pe la începutul secolului XIX, casele din Slatina de pe Uliţa Boierească aparţineau serdarului Constantin Vulturescu, participant activ la revoluţia de la 1821. În perioada 4 -10 martie 1821, cât a poposit în Slatina, Tudor Vladimirescu a amenajat în casele Vulturescu un depozit de provizii pentru oastea pandurilor.

Prin căsătoria Mariţei, fiica serdarului Constantin Vulturescu cu Mihail Deleanu, casele intră în proprietatea boierilor Deleanu, ce aveau moşii la Deleni, de unde şi-au luat numele. Vreme de aproape 300 de ani, boierii Deleanu au deţinut dregătorii importante în sfatul ţării şi în bunul mers al oraşului Slatina.

Naţionalizată în anul 1848, în casa Deleanu a funcţionat Muzeul Judeţean de Istorie şi Etnografie peste o jumătate de secol, între 1953-2011. Din păcate, un valoros monument istoric şi de arhitectură se pierde sub ochii noştri!

Pe locul Casei Armatei, se afla vila dr. Lapommeraye construită de Ernest de Lapommeraye, medic de origine nobiliară franceză stabilit în Slatina pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Se căsătoreşte cu Eliza Hiotu, de rang boieresc, familia Hiotu deţinând moşia de la Dobrotinet (Curtişoara). Alexandrina, cea mai mică dintre cele patru fiice ale dr. Ernest de Lapommeraye rămâne în Slatina şi are case pe strada Principele Ferdinand (Ion Moroşanu). Astăzi această casă superbă face parte din corpul de clădiri al Şcolii nr. 1 şi a beneficiat de o exemplară restaurare din fondurile Primăriei Municipiului Slatina.

Alexandrina de Lapommeraye se mărită cu ofiţerul Pandele Urdăreanu, fiul boierului Ghiţă Urdăreanu şi al Lucsandrei Aman, sora pictorului Theodor Aman. Nu este lipsit de interes să mai amintim că Maria Urdăreanu, sora lui Pandele, a fost mama diplomatului de anvergură europeană Nicolae Titulescu.

Alexandrina şi Pandele Urdăreanu au avut trei copii, toţi născuţi în Slatina, unde au şi parcurs şcolile primare: Ernest Urdăreanu (după numele de botez al bunicului matern, dr. Ernest de Lapommeraye), a fost un influent politician, mareşal al Palatului şi şeful Casei Regale în timpul lui Carol al II-lea; Gheorghe Urdăreanu, inginer, a fost proprietar al uzinelor Codlea, iar Lelia Urdăreanu, absolventă a Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. Artist plastic pe nedrept uitat, Lelia Urdăreanu s-a bucurat de aprecierea publicului vremii şi a criticilor de artă, Petru Comarnescu numind-o „pictoriţa Bărăganului”.

În anii 1930, cu acceptul familiei pe terenul unde se afla vila dr. Ernest de Lapommeraye se construieşte Casa Armatei, clădire reprezentativă pentru stilul neoromânesc.

Lângă Casa Armatei se mai păstrează una din casele Milcoveanu, veche familie boierească al cărei nume provine de la moşia Milcov din vecinătatea Slatinei, unde au zidit la sfârşitul secolului al XVIII-lea o biserică, azi monument istoric.

Casa Milcoveanu se constituie într-un reper al adaptării estetice a arhitecturii ţărăneşti la exigenţele oraşului, realitate din care se dezvoltă arhitectura urbană. Intimitatea casei este pusă în valoare de prispa cu balustradă din scândură şi foişor – o adevărată dantelărie în lemn executată în tehnica traforajului – desfăşurată pe latura dinspre grădină, altădată inundată de flori şi vegetaţie.

Şcoala primară de băieţi nr. 1 Ionaşcu este încadrată de alte mărturii relevante pentru identitatea vechilor străzi slătinene. Lângă şcoală se afla casa Aldea, în care s-a născut la 28 martie 1887 Aurel Aldea, un strălucit militar de carieră. Devotat valorilor democratice şi regelui Mihai, generalul Aldea a fost arestat în anul 1946 sub acuzaţia de „complotare pentru distrugerea unităţii statului român”. Condamnat iniţial la muncă silnică pe viaţă i se comută pedeapsa la temniţă grea pe viaţă. A decedat în penitenciarul de la Aiud la 17 octombrie 1949 din cauza regimului de detenţie pe care îl considera sălbatic şi criminal.

Latura vestică a Şcolii Ionaşcu este mărginită de o stradelă numită în epocă Perieţeanu (azi Speranţei). Un Perieţeanu a donat în anul 1926 prăvălia de pe Lipscani pentru a se întreţine cantina săracilor. Familia Perieţeanu care şi-a luat numele de la moşia de baştină Perieţi avea casele pe colţ şi a cedat o fâşie din teren pentru a se trasa o cale lesnicioasă de acces către Primărie.

Pentru a urca la biserica Sf. Ioan Botezătorul ridicată în panta dealului Grădişte se folosea o cărare deschisă pe lângă frumoasa casă a lui Taşcu Stavrescu.

Poate că nu întâmplător fosta Uliţă Boierească începe cu o biserică şi se sfârşeşte cu alta, legate între ele prin conexiuni surprinzătoare. Ambele sunt ridicate prin contribuţia familiei Ionaşcu: negustorul şi filantropul Ionaşcu este ctitorul bisericii Ionaşcu, iar Păun Ionaşcu este unul din ziditorii bisericii Sf. Ioan Botezătorul sfinţită în anul 1796. Biserica Sf. Ioan Botezătorul a avut statutul de filială a bisericii Ionaşcu.

Strada Ionaşcu se distinge în reţeaua vechilor străzi slătinene şi prin faptul că de 89 de ani îşi păstrează aceeaşi denumire.

Strada Carol (Dinu Lipatti)

Alături de străzile Bucureşti (George Poboran; Mihai Eminescu) şi Lipscani, strada Carol structurează aria centrului tradiţional citadin din Slatina. Supusă masiv demolărilor şi-a pierdut fizionomia istorică, putând fi reconstituită cu ajutorul documentelor şi al fotografiilor de epocă.

Strada pornea din spatele bisericii Ionaşcu, urca pe lângă actuala Piaţă spre Grădina Publică (parcul Eugen Ionescu), unde se sfârşea.

Cea mai veche denumire pe care o cunoaştem este strada Primăriei, pentru că aproximativ la jumătatea ei, mai retrasă de aliniamentul străzii, se afla Primăria ce funcţiona într-o casă cumpărată de la boierul Toma Gigârtu. Din anul 1905 când Primăria şi-a construit un sediu propriu, existent şi astăzi, strada s-a numit Carol I până în anul 1948. În perioada comunistă i se atribuie denumirea „23 august”, pentru ca după 1990 să poarte numele marelui pianist şi compozitor Dinu Lipatti, slătinean pe linie maternă.

Strada începea cu o casă încărcată de istorie, demolată nejustificat în anii 1980. Fusese construită între 1880-1882 de avocatul Constantin Zăgănescu; tatăl său, Dumitru, era fratele lui Pavel Zăgănescu, căpitanul erou din bătălia de la Dealul Spirii (13 septembrie 1848). Prin anii 1920 casa intră în proprietatea dr. Gheorghe Kiţulescu, director şi chirurg de excepţie al spitalului construit în anul 1896 din fondurile lăsate de negustorul Ionaşcu. A fost una dintre cele mai frumoase case din Slatina, cu o arhitectură de inspiraţie italiană renascentistă şi cu o novatoare interpretare neoclasică a pridvorului tradiţional. În interior fiecare încăpere a fost concepută pictural într-o culoare sugerând cele patru anotimpuri şi vârstele omului.

Fiicele dr. Gheorghe Kiţulescu şi-au creau un nume în ciuda impedimentelor „dosarului nesănătos”, amintind pe Theodora Kiţulescu – artist plastic (sculptor), de o factură cu totul specială.

După ce trecem de actuala piaţă, pe dreapta ne întâmpină o casă gen vilă, cu turnuleţ şi elemente arhitecturale specifice stilului neoromânesc clasic. Casa a fost construită de medicul militar Şerbănescu şi a fost dăruită fiicei sale la căsătoria cu medicul civil Constantin Lupaşcu.

Pe această stradă, negustorii Simion şi Ion Cozia au înălţat primul bloc de locuinţe din Slatina, după planurile lui Noale, un alt arhitect italian stabilit în oraş. Un exemplu de construcţie modernă, bazată pe raţionalitatea soluţiilor funcţionale şi pe unitatea programului estetic: spaţii comerciale la parter şi locuinţe la etaje, ultimele oferite spre închiriere.

Urma piaţa oraşului, unde se construiesc Halele Comunale, inaugurate în anul 1936, cele mai moderne din ţară, după Halele de la Ploieşti.

La capătul străzii, lângă Banca Slatina, Ionel Stănculescu construieşte mai întâi restaurantul şi berăria „La Obuzierul de 210 mm”, apoi se extinde cu bodega şi cofetăria. În spate amenajează o cochetă grădină de vară, numită Cărăbuş, pe scena căreia au susţinut spectacole trupe de revistă în vogă, inclusiv trupa lui Constantin Tănase. Obuzierul lui Stănculescu era locul de întâlnire al boemei slătinene, frecventat cu plăcere de Ion Minulescu, ori de câte ori venea în oraşul copilăriei sale.

Străzile şi casele vechi din Slatina ascund comori, mai ales umane, multe cu valoare de simbol.

Oraşul vechi” face parte din „Oraşul nou”, două componente ale unui întreg pe care îl visăm pe deplin armonizat. 

Dr. Aurelia Grosu

815 001slatina centru vechi farmacie