Colegiul National Radu Greceanu 7Este suficient să-i rosteşti numele şi cu siguranţă vei ajunge cu gândul la rezultatele excepţionale şi la elitele care s-au format în decursul anilor. Radu Greceanu reprezintă elita, reprezintă cheia succesului.

Istorie şi multă muncă

Construcţia gimnaziului a început în luna august a anului 1889 şi s-a încheiat în toamna anului 1891, realizându-se clădirea centrală cu latura din faţă etajată, cele două aripi fără etaj şi fără cele două încăperi (dreapta - stânga) ce i s-au alăturat mulţi ani mai târziu. În această primă etapă de construcţie se realizează şi imobilul cu sala de sport şi săli de clasă la etaj (clădire oarecum solitară pe care elevii anilor '60 - '70, considerându-se nişte "locatari" damnaţi, au asociat-o cu o închisoare, numind-o...Bastilia (nume folosit şi astăzi de toată şcoala). Aceasta este infrastructura gimnaziului real din Slatina, la naşterea sa ca instituţie şcolară.

Sub supravegherea strictă a lucrărilor de către directorul Traian Biju, se realizează supraetajarea aripii drepte - est (1923- 1925), a aripii stângi - vest (1925 - 1926) şi totodată în vara anului 1925 se reconstruieşte, într-o variantă comfortabilă, scara centrală pentru accesul profesorilor la etaj (aşa cum o avem şi azi). Toate acestea constituie a doua etapă în realizarea infrastructurii Liceului "Radu Greceanu".Colegiul National Radu Greceanu 1

După ridicarea etajelor pe cele două aripi ale clădirii centrale, se construiesc pe exteriorul ei 53 de contraforţi de siguranţă a căror masivitate conferă construcţiei o identitate arhitectonică unică în această parte a Munteniei şi Olteniei. În istoria infrastructurii liceului urmează apoi alte două momente de relevanţă importantă: mai întâi, reconstrucţia din temelie a amfiteatrului şi apoi ridicarea celui de-al treilea imobil, care s-a numit, după destinaţia sa directă, câteva decenii la rând, internatul liceului (bucătărie, cămări, pivniţă, dormitoare, infirmerie, sufragerii şi spălătorie). Construcţia acestor două obiective marchează cea de a treia etapă infrastructurală, despărţită de cea anterioară de o pauză de numai şapte ani.

Directorul (pentru puţin timp) Toma Vasilescu declanşează în anul 1933 ridicarea din temelii, cu dimensiuni amplificate, a amfiteatrului (distrus în timpul ocupării de către Şcoala de meserii): 400 de locuri, parter şi balcon, scenă spaţioasă, fosă pentru orchestră, culise în dreapta şi în stânga scenei. Este amfiteatrul aşa cum îl avem şi azi, după 70 de ani: o realizare oportună care venea să întâmpine şi să găzduiască aniversarea celor 50 de ani de la înfiinţarea instituţiei (1934).

Piatra fundamentală a internatului se pune la 5 august 1937. În vara anului următor, internatul era ridicat. În hall-ul de la intrare se înscrie în mozaic "Al. Iliescu" - 1937. Era o firească îndatorire morală, care amintea cel puţin faptul (dacă nu mai mult) că primul internat al Liceului "Radu Greceanu", cel din str. Obrocari, s-a datorat exclusiv acestui nume. Capacitatea de cuprindere - 120 de locuri. Construcţia ansam-blului liceal "Radu Greceanu" - aşa cum se înfăţişează azi - s-a desfăşurat (cu pauze normale de non-construcţie) pe o durată de 90 de ani: 1889 - punerea pietrei de temelie pentrul Gimnaziul Real, 1979 - darea în folosinţă a ultimului din cele patru impunătoare imobile ale liceului.

Radu Greceanu este un cronicar muntean autor al cronicii "Anonimul brâncovenesc" din anul 1711, despre domnia lui Constantin Brâncoveanu, şi al manuscrisului "Letopiseţul de la descălecarea cea dintâiu a românilor şi aşezarea lor în Ţara Românească," care din păcate s-a pierdut. Logofătul Radu Greceanu, împreună cu fratele său, logofătul Şerban Greceanu, au luat parte, alături de stolnicul Constantin Cantacuzino, la traducerea Bibliei de la Bucureşti - prima ediţie integrală în limba româna a textului Sfintei Scripturi.

Anii de implicare dar şi de bucurie

După 1990, corespunde unei perioade de puternică relansare şi apoi ascensiune a acestui liceu. Prin revenirea sa la statutul de liceu teoretic şi renunţarea la multicolorele profiluri şi specializări care-i afectaseră identitatea în perioada 1976-1989 (deşi devenit „liceu de ştiinţe ale naturii" aici erau specializări de electromecanică, economie - filologie- istorie, chimie industrială) această şcoală redevine ceea ce a fost dintotdeauna: o treaptă pentru propulsarea spre vârful piramidei socio-culturale celor care au fost potenţialităţile intelectuale necesare realizării unui asemenea urcuş.

Introducerea începând cu anul şcolar 1990-1991 în planul de şcolarizare a specializării informaticii la Liceul teoretic „Radu Greceanu", specializarea pentru care până atunci cei dornici s-o urmeze trebuiau să meargă în oraşe precum Timişoara, Iaşi sau Bucureşti a fost impulsul hotărâtor pentru ca acest liceu să avanseze rapid în concurenţa cu alte licee, şi să treacă în frunte. Fiindcă, trebuie recunoscut că din 1976 şi până în 1990, Liceul „Ion Minulescu", desprins din „Radu Greceanu" în anul 1970 a reuşit să iasă în prim plan graţie profilurilor sale mai atrăgătoare pentru elevi. Directorii Liceului „Radu Greceanu" din perioada respectivă - Achimescu Elena şi Georgescu Ioan - cu merite esenţiale în oprirea procesului de cădere a acestui liceu, proces care începuse odată cu aplicarea ideii potrivit căruia la sfârşitul liceului fiecare absolvent trebuie să stăpâ-nească o anume meserie.

Colegiul National Radu Greceanu 2Rezultate excepţionale

Liceul s-a impus mai întâi în olimpiadele şcolare judeţene şi naţionale, apoi în rezultatele remar-cabile la concursurile de admitere în învăţământul superior din ţară. Au urmat plecările de foşti absolvenţi ai liceului care urmaseră studii univer-sitare în ţară la specializări şi doctorate în ţări din Europa şi America iar acum asistăm la o masivă plecare a absol-venţilor acestui liceu la studii în Universităţi din Occident.

Actualul corp profesoral continuă munca plină de devotament a predecesorilor şi reuşeşte an de an să asigure generaţiilor de elevi un nivel de pregătire care depăşeşte cu mult media înregistrată la nivelul judeţului Olt. În ultimii 20 de ani, s-au obţinut numeroase premii şi menţiuni la olimpiadele şcolare, nu numai la nivel naţional, ci şi la nivel internaţional.

Iată numai câteva din acestea: Hernest Dan - medalie de aur la Balcaniada de Matematică; Marius Nicolae - medalie de argint la Balcaniada de Informatică; Ioniţă Florin - 2 menţiuni O.I.Fizică; Grigorescu Gabriel - 2 menţiuni la O.I.Fizică; Ciobanu Constantin - menţiune la O.I. Filozofie; Tănase Nicolae Sorin - Pr. III la O.I.Fizică;

Un număr mare de absolvenţi al Colegiului Naţional „Radu Greceanu" continuă studiile în străinătate, la Universităţi de prestigiu din Europa sau America, activează în domenii de vârf ale ştiinţei şi tehnologiei contemporane. Printre aceştia menţionăm pe:

Tănase Nicola Sorin - dr. la Universitatea - Paris VI; Ştefănescu Alin - Asistent universitar la Universitatea - Stuttgart; Grigorescu Gabriel - dr. în fizică - Olanda; Ioniţă Florin - drd. la universitatea din Chicago, Statele Unite; Câciu Alin - dr. Mecanica fluidelor - Paris; Câciu Alexandru - absolvent al Universităţii din Lyon; Ţecu Nicolae - drd. la Universitatea Yale din SUA; Dobra Iulian - student la Universitatea Politehnică din Paris; Luican Adina - drd. în domeniul fizicii - SUA; Ioniţă Andrei, Ioniţă Mihai, Chiţiboi Teodora - studenţi la Universitatea din Bremen şi mulţi alţii.

Planuri actuale dar şi de viitor

Elevii colegiului sunt principalii protagonişti ai olimpiadelor şi concursurilor şcolare la nivelul judeţului Olt de aproape două decenii. În fiecare an şcolar circa o treime dintre cei care reprezintă judeţul Olt la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare pe discipline, la nivel naţional provin de la Colegiul Naţional „Radu Greceanu”. Rezultatele obţinute de-a lungul timpului au fost dintre cele mai bune la nivel naţional, internaţional, interjudeţean şi local.

Ca o trăsătură determinativă a atmosferei ce caracterizează viaţa şcolară de la Colegiul Naţional „Radu Greceanu” am putea să reţinem grija pentru lucrul bine făcut, exigenţa şi autoexigenţa pentru fiecare act ce se aşează clipă de clipă pe eşafodajul construcţiei pe care o reprezintă activitatea acestei instituţii de educaţie. Credem că, printr-o mai bună regândire a obiectivelor şi a mijloacelor strategice ale învăţământului liceal, printr-o mai temeinică reaşezare a conţinutului structural al activităţii instructiv-educative elevii se vom putea menţine în fruntea ierarhiei liceelor din judeţ şi vor consolida buna reputaţie de care ne bucurăm la nivel naţional.

Colegiul National Radu Greceanu 3Colegiul National Radu Greceanu 4Colegiul National Radu Greceanu 6Colegiul National Radu Greceanu 7

Controale oftalmologice gratuite pentru slătineni
Slătinenii sunt așteptați să își verifice vederea gratuit.
Vâlcov, sub control judiciar
Darius Vâlcov a fost pus sub control judiciar de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracțiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională.
Descinderi în Slatina
În minivacanța de Rusalii, în Slatina au avut loc mai multe razii de amploare, în urma cărora polițiștii au aplicat 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35.000 de lei.
Traficant de droguri prins în flagrant VIDEO
Un vâlcean în vârstă de 34 de ani, suspectat de trafic de droguri, a fost prins în flagrant de ofiţerii SCCO Olt, în timp ce ridica un colet de la o firmă de curierat din Corabia.
Trei mașini de poliție, implicate într-o tamponare în lanț
Trei autospeciale de poliție au fost implicate vineri după-amiaza într-o coliziune în lanț care a avut loc pe DN 65 – E 574, în orașul Balș.
prev
next

În minivacanța de Rusalii, în Slatina au avut loc mai multe razii de amploare,...
Un vâlcean în vârstă de 34 de ani, suspectat de trafic de droguri, a fost prins...
În organizarea Primăriei Slatina, Ministerului Educaţiei Naţionale şi Consiliului Judeţean Olt, în perioada 18-22 iunie se va desfăşura Concursul Naţional al Copiilor „Căluşul Românesc”.
În zona Inspectoratului Școlar a fost amplasat un nou sens giratoriu. In cazul în care...
După trei zile în care s-a desfășurat concursul Disney Cup, Primăria Slatina a anunțat...
După Osica de Sus și Rusănești, DSVSA Olt a ridicat restricţiile și în gospodăria din Cilieni, afectată de pesta porcină. Testele de laborator au arătat că porcul santinelă este sănătos.
Un număr de şase focare de varicelă sunt în evoluţie la unităţi de învăţământ...
Marţi, 9 aprilie, în ședință extraordinară, consilierii județeni au apobat bugetul județului...

Life style

Ultimul episod al serialului de televiziune "Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones" a stabilit un nou record de audiență, 19,3 milioane de persoane urmărind show-ul duminică seară, în SUA, a anunțat producătorul HBO, citat de Reuters.

Colegiul Național „Radu Greceanu“ - Educaţie la superlativ

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 
{idkey=7283b0[url=https://www.slatinata.ro/învățămant/5303-colegiul-național-„radu-greceanu“-educaţie-la-superlativ" layout="button_count" show_faces="1" share="false" action="like" colorscheme="light" kid_directed_site="false">

{idkey=7283b0[url=https://www.slatinata.ro/învățămant/5303-colegiul-național-„radu-greceanu“-educaţie-la-superlativ" type="button_count" >

{idkey=7283b0[url=https://www.slatinata.ro/învățămant/5303-colegiul-național-„radu-greceanu“-educaţie-la-superlativ" data-text="Colegiul Național „Radu Greceanu“ - Educaţie la superlativ" data-count="horizontal">Tweet

{idkey=7283b0[url=https://www.slatinata.ro/învățămant/5303-colegiul-național-„radu-greceanu“-educaţie-la-superlativ" >

{idkey=7283b0[url=https://www.slatinata.ro/învățămant/5303-colegiul-național-„radu-greceanu“-educaţie-la-superlativ" data-annotation="bubble">

Video Slatina

Culinar

Ouăle roşii, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, alături de tradiţionala pască şi de cozonaci se pregătesc, de obicei, în Joia Mare. Ouăle înroşite în această zi, potrivit tradiţiei, nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.
Ingredientele pentru șase porții: carne de vită 900 g
Preparare: Varza, curățată de foile de prisos, se împarte în șase părți egale și se opărește cu...

oferta filmari

Economie

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, adoptarea unui act normativ prin care TVA va scădea de...
După implementarea cu succes a programului TOMATA, Ministerul Agriculturii a demarat programul...

Beauty & style

Vedete de cinema printre care Salma Hayek şi Eva Longoria au celebrat rolul femeilor în industria filmului în cadrul unei gale strălucitoare desfăşurate duminică la Cannes, în contextul eforturilor de promovare a egalităţii de gen în cinema, domeniu în care, potrivit...
Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ a fost gazda a celei de a III a ediții a...
Foloseşte creionul dermatograf maro sau brun închis pentru a accentua linia genelor numai pe...

Medicină veterinară

Ai grijă de animăluțul tău? Atunci urmărește cu atenție rândurile următoare întrucât babesioza este o boală groaznică și se vindecă foarte greu. 
loading...