Obezitatea severa poate scurta viata celor afectati. Afla ce solutii chirurgicale exista

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

obezitate

Obezitatea severă reprezintă un dezechilibru care reușește adesea să scurteze viața celor afectați iar lupta împotriva ei este de lungă durată. Când alimentația și medicamentația eșuează iar viața este pusă în pericol de diferite boli ce apar odată cu obezitatea, chirurgia bariatrică sau chirurgia obezității este considerată a fi cel mai eficient tratament pentru obezitatea severă sau morbidă.

 


Chirurgia bariatrică

Mai mult decât o intervenție chirurgicală pentru tratarea obezității, chirurgia bariatrică poate însemna salvarea și îmbunătățirea radicală a calității vieții pentru pacienți. Acest lucru este posibil deoarece, odată cu pierderea în greutate, pacientul va cunoaște și o ameliorare sau chiar vindecare a diferitelor afecțiuni dezvoltate odată cu creșterea periculoasă a IMC(indice de masă corporală).


Despre intervenția chirurgicală

Metoda chirurgicală folosită în intervenție este cea laparoscopică. Laparoscopul este asemănător unui telescop subțire cu o sursă de lumină. Este folosit pentru a lumina și mări structurile din interiorul abdomenului. Laparoscopul este trecut în abdomen printr-o mică incizie în piele ce permite introducerea unui trocar de 10 mm sau 5 mm. Prin alte trocare similare se introduc celelalte instrumente de chirurgie laparoscopică. Metoda implică o minimă invazivitate și agresiune asupra țesuturilor implicate iar vindecarea este rapidă. Durerea după operația laparoscopică este minimă iar pacientul se recuperează repede.


Ce pacienți pot apela la chirurgia bariatrică

(IMC sau indicele de masă corporală este un indicator al stării de sănătate ce măsoară raportul dintre greutatea și înălțimea unui individ)

Recomandarea pentru operație(indicația chirurgicală) este reglementată de criterii girate de organizații profesionale internaționale(IFSO,SAGES,EAES),astfel:

Pacienții în vârstă de 18-60 ani cu:

  • IMC peste 40

sau

  • IMC sub 35 cu comorbidități (boli) asociate, istoric documentat al obezității peste 5 ani (un surplus ponderal menținut pe o perioadă mai mare de 5 ani) și pentru care tratamentele nutriționale au eșuat.

Important! Medicul specialist este cel ce va decide eligibilitatea fiecărui pacient ce dorește să apeleze la chirugie pentru tratarea obezității.


Policlinica Promed - Laborator Radiologie și DXA

Dr. Turcu Florin, medic primar în chirurgie generală,

competența chirurgie laparoscopică și chirurgie bariatrică

www.policlinicapromed.ro