Ministrul Educației va anunța în scurt timp ce se întâmplă cu examenele naționale și când reîncepe școala
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a informat, printr-o postare pe Facebook, că "în scurt timp'' Ministerul Educației va transmite ce se va întâmpla cu examenele naţionale, când vor putea fi reluate cursurile şi care vor fi deciziile cu privire la susţinerea licenţei, dizertaţiei, titularizării şi examenelor pentru gradele didactice.
Nelu Tătaru: „Scenariul 4 se apropie”
Ministru Sănătății, Nelu Tătaru, spune că România se apropie de Scenariul 4 în ceea ce privește modul în care se extinde coronavirus.
Deces al unui bărbat de 39 de ani fără alte boli
1.452 infecții, 139 pacienți vindecați. 37 de persoane au murit din cauza COVID-19
Poliţiştii au difuzat Imnul naţional la autospeciale
Sâmbătă după-amiaza, de la ora 17:00, megafoanele de pe echipajele Poliției, Jandarmeriei, Armatei și Poliției Locale au difuzat „Deșteaptă-te, române!”, imnul de stat al României.
Al 30-lea deces din cauza COVID-19 în România
Autoritățile anunță un al 30-lea deces, un bărbat de 74 de ani din județul Hunedoara, bolnav de cancer.
prev
next

 

 

Sâmbătă după-amiaza, de la ora 17:00, megafoanele de pe echipajele Poliției, Jandarmeriei, Armatei și Poliției Locale au difuzat „Deșteaptă-te, române!”, imnul de stat al României.
ACTUALIZARE. Remus Rădoi, plasat sub control judiciar pe 60 de zile
În cursul zilei de miercuri, 25 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a...
Polițiștii au găsit 36 de călători într-un mijloc de transport în comun cu doar 21 de locuri.
Autoritățile anunță un al 30-lea deces, un bărbat de 74 de ani din județul Hunedoara, bolnav de cancer.
Încă trei decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate, numărul...
În România, mor zilnic 650 de persoane, în mod curent. Rămâne să vedem câte dintre aceste decese...
În continuare avem parte de vreme caldă peste tot în ţară. Mâine, maximele pornesc de la 10 grade...
După ce un câine din Hong Kong a fost testat pozitiv pentru COVID-19, un al doilea animal a fost...
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 160 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 13 și 83 de ani.
Un videoclip care prezintă imagini 3D cu plămânii unui bărbat asimptomatic infectat cu noul...
Ambulatoriul a fost redeschis joi, pacienții având acces la tratament pentru cinci specializări...
Potrivit ultimelor date făcute publice de GCS, numărul infecțiilor cu COVID-19 a ajuns, miercuri,...
Au fost înregistrate încă 3 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, numărul...

Life style

Trecerea la ora de vară se va face în noaptea de 28 spre 29 martie 2020, când ceasurile se dau înainte cu o oră, ora 3:00 devenind ora 4:00. Adică „dormim mai puțin”, cum se spune, iar 29 martie 2020 este cea mai scurtă zi a anului, având 23 de ore.

Texte pentru felicitări cu ocazia onomasticii

flori onomasticaLa mulți ani! Sfântul …… să te călăuzească mereu, să-ți dea un munte de sănătate, o mare de iubire și un ocean de fericire. Ne gândim cu toții la tine și îți urăm tot binele din lume. Felicitări!  

  1. Cu ocazia zilei sfințișorului tău, îți doresc o oră de liniște, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire și iubire. La mulți ani!
  2. La mulți ani! Sfântul …… să-ți dea sănătate și putere să lupți pentru idealurile tale. Să ai parte numai de clipe minunate, de bucurii și fericire alaturi de familie și cei dragi. In anul care incepe să ai puterea să-ți indeplinești toate visele și dorințele.
  3. La mulți ani! Sfântul …… să te călăuzească mereu, să-ți dea un munte de sănătate, o mare de iubire și un ocean de fericire. Ne gândim cu toții la tine și îți urăm tot binele din lume. Felicitări!
  4. La mulți ani! Sfântul Ion să-ți dea sănătate și putere să lupți pentru idealurile tale. Să ai parte numai de clipe minunate, de bucurii și fericire alături de familie și cei dragi. În anul care începe să ai puterea să-ți îndeplinești toate visele și dorințele.
  5. Sper ca ziua numelui tău să îți aducă multe motive de a sărbători. La mulți ani!
  6. De ziua numelui tău cele mai frumoase dorințe să devină realitate. La mulți ani!
  7. Să ai parte de sănătate, multe realizări și să te bucuri de această zi frumoasă mereu! La mulți ani, de ziua numelui!
  8. Fie ca sfinții ce te protejază să-ți aduca mult noroc, fericire și împliniri. Să ai o zi minunată!
  9. Ziua numelui să-ți fie plină de realizări și să te bucuri mereu de orice lucru frumos din viața ta! La mulți ani!
  10. Cu ocazia sărbătoririi numelui primiți un calduros La Mulți Ani, multă sănătate, realizări și tot ce vă doriţi alături de cei dragi.
  11. Toate florile din lume pentru tine ……! Să ai o zi superbă și să te bucuri de ziua numelui tău la fel cum aceste flori se bucură de lumina soarelui. La mulți ani!
  12. Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îți doresc multă sănătate, fericire și să ai parte numai de zile senine și însorite!
  13. De ziua numelui tău îți doresc să ai o zi superbă și un an plin de realizări. La mulți ani încununați de succes!
  14. O zi specială pentru un angajat deosebit. La mulți ani de ziua numelui tău!
  15. Pentru că astăzi este o zi speciala pentru tine, ma alatur și eu celor ce-ti doresc din adancul sufletului numai bine.
  16. Îți urez La Mulți Ani, pentru ca porti acest nume și fie ca Sfântul pe care il reprezinti, să-și coboare ochii asupra ta și să îți daruiasca fericirea dorita și linistea interioara.
  17. De ziua numelui tău și in orice altă zi îți urez să ai parte de momente speciale, cu bucurii și să rămâi cu multe amintiri plăcute. Să ai o zi excelentă!
  18. Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul acestei zile să vă însoțească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sf. …… cât mai frumoasă!
  19. Ne face deosebita placere să-ți transmitem, cu prilejul zilei numelui, urari calduroase de sănătate, liniste sufleteasca și bucurie, tie și celor ce-ti sunt dragi. La Mulți Ani!
  20. Să ai o zi frumoasă. Să te bucuri de numele pe care-l porti, să fii fericita, iubita și bucuroasă. La Mulți Ani!
  21. Apropiindu-se o mare zi de sărbătoare, Sf. …… și ziua numelui tău, primeşte din partea mea multe urări de bine, sănătate, mult noroc și împlinirea tuturor dorințelor! Dumnezeu să te călăuzească în tot ceea ce faci. LA MULŢI ANI!
  22. De Sf. ……, zi Sfântă, să se răsfrângă asupra ta bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare și iubitoare.
  23. Onomastică fericita! Ziua numelui să fie luminoasă și să se prelungească în multe altele aducătoare de bucurii. LA MULŢI ANI!
  24. Îți urez ca ziua ta onomastică să îți aducă o rază de soare, să ai inima plină de speranţă iar în lume să găsești numai fericire. La Mulți Ani!
  25. Îți urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul unei privighetori și la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori. La Mulți Ani!
  26. Sfântul căruia îi purtaţi numele să vă ocrotească în fiecare zi, să vă aducă linişte, pace și să nu lase ca speranţa să se stingă din sufletul dumneavoastră. La Mulți Ani!
  27. De ziua numelui tău, îți doresc ca toate lucrurile bune și frumoase să te copleşească și să strălucească în calea ta către fericire și succes. La Mulți Ani!
  28. Îți urez La Mulți Ani, pentru că porţi acest nume. Fie ca Sfântul …… pe care îl reprezinţi, să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și liniştea interioară.
  29. În această Sfântă zi, îți doresc numai bine, multă fericire, îndeplinirea tuturor dorințelor și fie ca Sf. …… să te călăuzească mereu in viață.
  30. Paraschiva, ingerii să-ți călăuzească pașii și Sfânta Paraschieva să-ți lumineze drumul in viață. La Mulți Ani!
  31. La Mulți Ani, de Sf. ……! Să ai parte de multă sănătate, bucurii și multe împliniri. Să te bucuri de această zi frumoasă mereu.
  32. Sfântul …… să îți călăuzească pașii, să îți aducă bucurie în suflet și să fie întotdeauna cu tine. La Mulți Ani!
  33. Sper ca Sărbătoarea Sfântului …… să fie semnalul unui nou început, să ai parte de un drum presărat cu bucurii, împliniri, sănătate, fericire și succes!
  34. La Mulți Ani! Sfântul …… să-ți dea sănătate și putere să lupţi pentru idealurile tale. Să ai parte numai de clipe minunate, de bucurii și fericire alături de familie și cei dragi.
  35. La Mulți Ani! Sfântul …… să te călăuzească mereu, să-ți dea un munte de sănătate, o mare de iubire și un ocean de fericire.
  36. De Sfântul Nicolae îți doresc să ţi se îndeplinească toate dorințele. Cadourile ţi le va aduce Moş Crăciun.
  37. Ne gandim cu totii la tine si pentru ca astazi este o zi speciala iti uram un sincer La Multi Ani!
  38. Sper ca ziua numelui tau sa iti aduca multe motive de a sarbatori. La multi ani!
  39. De ziua numelui tau cele mai frumoase dorinte sa devina realitate. La multi ani!
  40. Sa ai parte de sanatate, multe realizari si sa te bucuri de aceasta zi frumoasa mereu! La multi ani, de ziua numelui!
  41. Fie ca sfintii ce te protejaza sa-ti aduca mult noroc, fericire si impliniri. Sa ai o zi minunata!
  42. Ziua numelui sa-ti fie plina de realizari si sa te bucuri mereu de orice lucru frumos din viata ta! La multi ani!
  43. Cu ocazia sarbatoririi numelui primiti un calduros La Multi Ani multa sanatate, realizari si tot ce va doriti alaturi de cei dragi.
  44. Toate florile din lume pentru tine Maria! Sa ai o zi superba si sa te bucuri de ziua numelui tau la fel cum aceste flori se bucura de lumina soarelui. La multi ani!
  45. Cu ocazia sarbatorii zilei tale de nume, iti doresc multa sanatate, fericire si sa ai parte numai de zile senine si insorite!
  46. De ziua numelui tau iti doresc sa ai o zi superba si un an plin de realizari. La multi ani incununati de succes!
  47. Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urari pentru o zi minunata si un an plin de realizari. La multi ani infloritori!
  48. O zi speciala pentru un angajat deosebit. La multi ani de ziua numelui tau!
  49. Pentru ca astazi este o zi speciala pentru tine, ma alatur si eu celor ce-ti doresc din adancul sufletului numai bine.
  50. Trandafirii pe care i-ai adunat in cununa vietii tale, lasa-i astazi sa se impleteasca intr-un buchet al implinirii. Fie ca florile iubirii sa-ti impodobeasca viata si sa-ti vezi implinite toate dorintele.
  51. Iti doresc o ora de liniste, o zi de pace, o saptamana de soare, un an de iubire, un veac de sanatate si un mileniu de bani. La Multi Ani!
  52. Daca toata lumea iti doreste ca aceasta zi sa fie una minunata, eu iti urez ca toate zilele ce urmeaza sa fie pline de bucurii si realizari astfel incat acest nou an sa iti umple sufletul de voie buna. La multi ani!
  53. Iti urez La Multi Ani, pentru ca porti acest nume si fie ca Sfantul pe care il reprezinti, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si linistea interioara.
  54. De ziua numelui tau si in orice alta zi iti urez sa ai parte de momente speciale, cu bucurii si sa ramai cu multe amintiri placute. Sa ai o zi excelenta!
  55. Fie ca toate implinirile frumoase, sanatatea si spiritul acestei zile sa va insoteasca pretutindeni. Va doresc o zi de Sf. ______ cat mai frumoasa!
  56. De ziua ce-ti surade-n prag Si-i porti frumosul nume, Eu iti doresc tot ce-i mai drag Si mai frumos pe lume.
  57. Cand orologiul noptii va limita hotarul Si cu batai scurte va mai trece un an In cinstea tineretii vom ridica paharul, Urandu-ti: sanatate si un sincer LA MULTI ANI!
  58. Un cer senin si fara nori Ca viata ta sa fie Sa ai in cale numai flori Succes si bucurie!
  59. Din adancul sufletului iti doresc ca anii ce se scurg sa treaca precum razele soarelui mangaie o trestie umeda si batuta de vant, precum iubirea alina sufletele suferinde. Sa fii fericita si mereu insotita de cei care merita sa te iubeasca. LA MULTI ANI !!!
  60. Ne face deosebita placere sa-ti transmitem, cu prilejul zilei numelui, urari calduroase de sanatate, liniste sufleteasca si bucurie, tie si celor ce-ti sunt dragi. La Multi Ani!
  61. Sa ai o zi frumoasa. Sa te bucuri de numele pe care-l porti, sa fii fericita, iubita si bucuroasa. La Multi Ani!
  62. Apropiidu-se o mare zi de sarbatoare, Sf.Maria si ziua numelui tau, primeste din partea mea multe urari de bine, sanatate, mult noroc si implinirea tuturor dorintelor! Dumnezeu sa te calauzeasca in tot ceea ce faci. LA MULTI ANI!
  63. O zi frumoasa este maine, o zi frumoasa pentru tine. O floare si un sincer La Multi Ani! Sa cresti mare si frumoasa si sa fii si sanatoasa.
  64. De Sfanta Maria, zi sfanta, sa se rasfranga asupra ta bunatatea si dragostea ce izvorasc dintr-o inima mare si iubitoare.
  65. Onomastica fericita! Ziua numelui sa fie luminoasa si sa se prelungeasca in multe altele aducatoare de bucurii. LA MULTI ANI!
  66. Iti doresc pe vant ce bate, multa multa sanatate si pe stele ce lucesc fericire iti doresc. La Multi Ani!
  67. Iti urez ca ziua ta onomastica sa iti aduca o raza de soare, sa ai inima plina de speranta iar in lume sa gasesti numai fericire. La Multi Ani!
  68. Iti urez sa ai o zi a numelui la fel de luminoasa precum aripile unui fluture, la fel de fericita precum cantecul unei privighetori si la fel de frumoasa precum o gradina plina cu flori. La Multi Ani!
  69. Sfantul caruia ii purtati numele sa va ocroteasca in fiecare zi, sa va aduca liniste, pace si sa nu lase ca speranta sa se stinga din sufletul dumneavoastra. La Multi Ani!
  70. De ziua numelui tau, iti doresc ca toate lucrurile bune si frumoase sa te copleseasca si sa straluceasca in calea ta catre fericire si succes. La Multi Ani!
  71. Iti urez La Multi Ani, pentru ca porti acest nume. Fie ca Sfantul Dumitru pe care il reprezinti, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si linistea interioara.
  72. In aceasta sfanta zi, iti doresc numai bine, multa fericire, indeplinirea tuturor dorintelor si fie ca Sf. Paraschieva sa te calauzeasca mereu in viata.
  73. Paraschiva, ingerii sa-ti calauzeasca pasii si Sfanta Paraschieva sa-ti lumineze drumul in viata. La Multi Ani!
  74. La Multi Ani, de Sfintii Mihail si Gavril! Sa ai parte de multa sanatate, bucurii si multe impliniri. Sa te bucuri de aceasta zi frumoasa mereu.
  75. Sfantul Mihail sa iti calauzeasca pasii, sa iti aduca bucurie in suflet si sa fie intotdeauna cu tine. La Multi Ani!
  76. Iti urez La Multi Ani si fie ca Sfantul Nicolae sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si linistea interioara.
  77. Sper ca sarbatoarea Sfantului Nicolae sa fie semnalul unui nou inceput, sa ai parte de un drum presarat cu bucurii, impliniri, sanatate, fericire si succes!
  78. La multi ani cu sanatate, Sa ai belsug, de toate Bucurii si nestemate De-acum si pe mai departe. La Multi Ani de Sfantul Stefan!
  79. Astazi, fiind o zi frumoasa Si stiind ca-i ziua ta, In parfumul diminetii Tin a te felicita. La Multi Ani de Sfantul Ioan!
  80. La Multi Ani! Sfantul Ioan sa-ti dea sanatate si putere sa lupti pentru idealurile tale. Sa ai parte numai de clipe minunate, de bucurii si fericire alaturi de familie si cei dragi.
  81. Asa cum se sfintesc apele, asa sa se curete si sufletele noastre de tristete si sa se umple de bucurie si implinire. Un An Nou bun si indeplinirea tuturor dorintelor!
  82. La Multi Ani! Sfantul Andrei sa te calauzeasca mereu, sa-ti dea un munte de sanatate, o mare de iubire si un ocean de fericire.
  83. De Sfantul Nicolae iti doresc sa ti se indeplineasca toate dorintele. Cadourile ti le va aduce Mos Craciun.

Vezi şi

Texte pentru felicitări cu ocazia onomasticii

Texte pentru felicitări aniversare

Texte pentru felicitări de Valentine‘s day

Texte pentru felicitări de 1 și 8 martie

Video Slatina

Național

Medigidia. O fetiţă de 4 ani a fost grav rănită după ce, sâmbătă, a fost înjunghiată cu un cuţit în abdomen de către mama sa, minora fiind transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Culinar

Ouăle roşii, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, alături de tradiţionala pască şi de cozonaci se pregătesc, de obicei, în Joia Mare. Ouăle înroşite în această zi, potrivit tradiţiei, nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.
Ingredientele pentru șase porții: carne de vită 900 g
Preparare: Varza, curățată de foile de prisos, se împarte în șase părți egale și se opărește cu...

Economie

Ministerul Economiei a publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru care aprobă metodologia...
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, anunță într-un mesaj pe Facebook că a convenit cu Banca...

Beauty & style

Vedete de cinema printre care Salma Hayek şi Eva Longoria au celebrat rolul femeilor în industria filmului în cadrul unei gale strălucitoare desfăşurate duminică la Cannes, în contextul eforturilor de promovare a egalităţii de gen în cinema, domeniu în care, potrivit...
Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ a fost gazda a celei de a III a ediții a...
Foloseşte creionul dermatograf maro sau brun închis pentru a accentua linia genelor numai pe...

Medicină veterinară

Deşi până recent s-a crezut că acest fenomen este asociat cu reglarea temperaturii corporale, oamenii de ştiinţă au descoperit că nasurile câinilor acţionează precum nişte detectoare de căldură ultrasensibile, relatează agenţia Xinhua.
Free Joomla! templates by Engine Templates
loading...